Conor McGregor a fost făcut knockout pentru prima dată de Dustin Piorier în UFC 257. Cunoscutul luptător nu a avut drept de apel.
În vârstă de 32 de ani, Conor McGregor a fost făcut knockout în main event-ul galei UFC 257.
Conor McGregor a fost învins de Dustin Poirier la categoria ușoară, din cadrul galei UFC 257. Lupta dintre cei doi sportivi s-a defășurat în Abu Dhabi. Poirier s-a impus în cea de-a două rundă, prin KO tehnic, după o serie excelentă de pumni, care l-a pus la pământ pe irlandez. ”Omul negru”, după cum i se mai spune arbitrului, a pus imediat capăt meciului. Luptătorul american și-a luat revanșa pentru lupta din 2014. La acel moment, el a fost învins de irlandez încă din prima rundă. Sporivul a pierdut tot prin KO tehnic.
În urma acestui meci, Dustin Poirier a ajuns la 27 de victorii și 6 înfrângeri în UFC. În schimb, Conor McGregor are 22 de victorii și 5 înfrângeri.
Conor McGregor este cel mai bine plătit luptător din UFC din toate timpurile. În primul său meci de la revenirea în ring, irlandezul a obținut 70 de milioane de euro. Acest lucru a fost confirmat chiar de McGregor. Înainte de meciul cu luptătorul american, el a declarat că suma încasată o va depăși pe cea obținută după confruntarea cu Floyd Mayweather.
Probabil e cea mai mare din cariera mea în arte marțiale mixte. Estimez 70 de milioane de euro. Am făcut 45,17 milioane împotriva lui Khabib. Ei cred că sunt praf, dar încă sunt crema”, a spus McGregor, înainte de meciul desfășurat la Abu Dhabi.
La finalul meciului, camerele l-au surprins pe Conor McGregor în timp ce părăsea arena în cârje. La un moment dat, acesta s-a întâlnit cu Dustin Poirier și i-a transmis următoarele:
Piciorul meu e mort, ticălosule”, i-a spus McGregor adversarului său, răzând.
McGregor este un fost luptător irlandez de arte marțiale mixte și pugilist profesionist. El deține o avere impresionantă. De-a lungul timpului, campionul și-a achiziționat mai multe case, în mai multe zone ale lumii.
La cei 31 de ani ai săi, McGregor este singurul luptător din istoria UFC care a deținut simultan centuri mondiale la două categorii de greutate.
Renumitul irlandez are 22 de victorii, dintre care 19 obținute înainte de limită și 5 înfrângeri în artele marțiale mixte.