Premieră la Jocurile Olimpice din 2024, de la Paris. Probele masculine de înot vor primi o nouă disciplină. Până acum doar fetele concurau la această probă. Acest lucru se va schimba din ediția viitoare.
Comitetul Internaţional Olimpic şi-a dat acordul pentru ca World Aquatics să le permită bărbaţilor să concureze în competiţiile de înot artistic la Jocurile Olimpice de la Paris, din 2024.
Bărbații vor putea să fie incluși în probele pe echipe. Astfel, conform noilor reguli, din cei 8 concurenți, 2 vor putea fi bărbați. În competiție se vor înscrie 10 echipe. Astfel, Jocurile Olimpice calcă pe urmele Campionatului Mondial. În cadrul acestei competiții, participarea băieților este permisă din 2015. Înotul artistic este sport olimpic din 1984, iar la 40 de ani distanță vor putea să intre în competiție și băieții
David Popovici continuă să facă valuri în sportul mondial, chiar și în ultimele zile ale anului. Sportivul lui Dinamo a cucerit recent medalia de argint la Campionatele Mondiale de înot în bazin scurt, deși recunoaște că nu este un specialist al probelor. Românul are lumea la picioare, iar mulți sunt convinși că va fi cel mai bun sportiv al lumii.
Invitat la Playsport Live, George Cosac recunoaște că îl urmărește pe sportivul lui Dinamo, căruia îi prevede un viitor de excepție. Fostul tenismen chiar îl compară cu legendarii Usain Bolt, Nadia sau Bubka.
David Popovici a avut și are încă șansă pentru că a fost junior. A avut camionate mondiale de juniori… Din punctul meu de vedere, David Popovici poate fi declarat sportivul lumii, over all. Eu cred că are cele mai mari șanse.
Este un fenomen al sportului. Gândiți-vă că la 18 ani neîmpliniți, acum a devenit senior, a reușit să bată toate valorile natatieie mondiale.
În momentul în care nu ești un bărbat cu adevărat, nu ai stat sute de ore în sala de fitness.. e un fenomen. Eu l-am pus alături de Usain Bolt, de Sergey Bubka sau de Nadia și marile valori ale sportului mondial, a spus George Cosac la Playsport Live.