Prețul „perlei” Dennis Man a scăzut dramatic. Fotbalistul vândut de FCSB la Parma are o cotă modestă

Robert Zanfir / 03.07.2022, 00:05
Prețul „perlei” Dennis Man a scăzut dramatic. Fotbalistul vândut de FCSB la Parma are o cotă modestă

Cota lui Dennis Man (23 de ani) a scăzut dramatic, după un sezon în care Parma a ratat promovarea în Serie A. Imediat după ce FCSB l-a vândut cu 13 milioane de euro în Italia, prețul mijlocașului a fost estimat, de site-urile de specialitate, la 11 milioane de euro.

Italienii de la Parma au crezut că au dat lovitura cea mare, în momentul în care l-au cumpărat pe Dennis Man de la FCSB în schimbul sumei de 13 milioane de euro. Transferul reușit de Gigi Becali este de departe cel mai bănos al vreunei echipe românești. Totuși, după un debut bun, Man nu a confirmat în Emilia-Romagna. A urmat retrogradarea și un sezon în Serie B, fără ca echipa să reușească obiectivul promovării.

Prețul „perlei” Dennis Man a scăzut dramatic

Imediat după ce a plecat din Liga 1 și a semnat cu echipa din Serie A, prețul lui Dennis Man a explodat. Transfermakt l-a evaluat la 11 milioane de euro, cotă extrem de bună pentru un fotbalist român.

Totuși, jucătorul crescut de UTA Arad a dezamăgit, iar zvonurile unei despărțiri pripite s-au intețit. Cota sa a ajuns la 6,5 milioane de euro, după ce Parma a ratat revenirea pe prima scenă a fotbalului italian.

Cu toate acestea, Man promite că își va recăpăta culoarea din obraji. Potrivit celor de la Parma Live, Dennis a fost prezent recent la un eveniment dedicat clubului. Le-ar fi promis fanilor că Parma va reveni acolo unde îi e locul. „Vom lupta până la capăt”, ar fi transmis jucătorul român.

Top 10 cei mai valoroși jucători români:

  • Răzvan Marin (26 de ani / Cagliari) – 12 milioane de euro
  • Alexandru Cicâldău (24 de ani / Galatasaray) – 7,5 milioane de euro
  • Ianis Hagi (23 de ani / Rangers) – 7 milioane de euro
  • Dennis Man (23 de ani / Parma) – 6,5 milioane de euro
  • Nicolae Stanciu (29 de ani / Wuhan Three Towns) – 5,5 milioane de euro
  • Florin Tănase (27 de ani / FCSB) – 5,5 milioane de euro
  • Darius Olaru (24 de ani / FCSB) – 5,5 milioane de euro
  • Valentin Mihăilă (22 de ani / Atalanta) – 5,5 milioane de euro
  • Alexandru Mitriță (27 de ani / PAOK Salonic) – 4 milioane de euro
  • Andrei Burcă (29 de ani / CFR Cluj) – 4 milioane de euro

Victor Becali, despre viitorul lui Dennis Man

Despre viitorul imediat al lui Dennis Man a vorbit și impresarul fotbalistului. Victor Becali a dezvăluit că acesta a avut oferte, dar că nu s-a concretizat nimic. Oricum, agentul de jucători speră că lucrurile vor lua un alt drum odată cu schimbările dictate de Kyle Krause.

„A fost o ofertă din Turcia pentru Dennis Man. E jucătorul Parmei, are contract cu Parma, are același salariu ca în prima divizie. Parma a mai făcut schimbări la nivel de conducere, a venit antrenor nou, cel care a promovat-o pe Cremonese (Fabbio Pechia – n.r.).

A promovat și nu s-a dus în Serie A, a semnat cu Parma, pentru că e un club care nu are probleme financiare, americanul plătește la timp”, a declarat Victor Becali, la Digisport.

Topul celor mai scumpe transferuri din Liga 1:

  • Dennis Man – 13 milioane de euro, de la FCSB la Parma (2021)
  • Nicolae Stanciu – 9.8 milioane de euro, de la FCSB la Anderlecht (2016)
  • Valentin Mihăilă – 8,5 milioane de euro, de la Craiova la Parma (2020)
  • Vlad Chiricheș – 8.5 milioane de euro, de la FCSB la Tottenham (2013)
  • Alex Mitriță – 8 milioane de euro, de la Craiova la New York City (2019)
  • Florin Gardoș – 6.8 milioane de euro, de la FCSB la Southampton (2014)
  • Adrian Mutu – 6 milioane de euro, de la Dinamo la Inter Milano (1999)
  • Cristian Săpunaru – 6 milioane de euro, de la Rapid la FC Porto (2008)