CS Universitatea Craiova vrea să revină în lupta pentru titlul de campioană în acest sezon. Pentru a-și atinge obiectivul, conducerea Craiovei vrea să facă câteva transferuri importante. În acest sens, oltenii vor să îl aducă pe controversatul Minala.
Joseph Minala (24 de ani) s-a aflat în tribunele arenei „Ion Oblemenco” la partida dintre CS Universitatea Craiova și Gaz Metan Mediaș. Se parte că mijlocașul camerunez ar fi aproape de un transfer în Bănie.
Joseph Minala a devenit celebru în perioada junioratului de la Lazio. Camerunezul a fost acuzat la vremea respectivă că minte în privința vârstei sale. Scandalul iscat în jurul său l-a afectat, iar camerunezul a fost împrumutat la Bari, Salernitana sau QD Huanghai, în China. Din această vară, Joseph Minala a devenit liber de contract. Într-un interviu mai vechi, Minala povestea cât de mult l-a afectat scandalul creat în jurul vârstei sale.
Am avut mai multe oportunități de a mă transfera, dar acel scandal m-a ținut pe loc. Am avut șansa să merg la PSG, dar n-a fost să fie. Câteodată oamenii ignoră faptul că sunt un jucător bun și iau în calcul doar acea controversă”, spunea camerunezul în urmă cu ceva vreme.
După victoria cu Gaz Metan Mediaș, Laurențiu Reghecampf a confirmat venirea lui Minala la Craiova.
Minala e un jucător care a venit la noi, va sta săptămâna aceasta și vom decide. Să vedem exact nivelul fizic, vom vorbi cu el, dacă poate să ne ajute pe viitor. De ce nu? E un jucător interesant”, a declarat Laurențiu Reghecampf.
Cota lui Joseph Minala este de 500.00 de euro conform transfermarkt.
Alexandru Mitriță s-a aflat și el în tribunele arenei ”Ion Oblemenco” la partida Craiovei cu Gaz Metan Mediaș. Mitriță tocmai ce s-a despărțit de echipa saudită Al Ahli, la care fusese împrumutat de New York City. Românul ar fi trebuit să evolueze până în ianuarie 2022 la formația saudită. Mitriță este în continuare jucătorul celor de la de New York City. Americanii l-au cumpărat de la Universitatea Craiova în 2019 pentru 8 milioane de euro. Românul mai are contract cu New York City până în iulie 2022.
După meciul cu Gaz Metan Mediaș, Mitriță a dezvăluit că vrea să revină la CS Universitatea Craiova, dar că totul depinde de clubul din MLS.
Nu știu nimic, aștept să vorbească impresarul, eu sunt la mâna celor de la New York. Știți foarte bine sentimentele mele pentru această echipă, dar aparțin de New York și nu pot vorbi mai multe. Agentul meu vorbește cu cei de la New York aproape zilnic și vom avea vești zilele următoare”, a declarat Alexandru Mitriță.