Prezentatoarea TV care s-a îndrăgostit de Simona Halep și-a arătat admirația în direct: „Asta iubesc cel mai mult la ea”

Giosanu Catinca / 26.05.2022, 14:05
Prezentatoarea TV care s-a îndrăgostit de Simona Halep și-a arătat admirația în direct: „Asta iubesc cel mai mult la ea”

Simona Halep a impresionat după primul meci la Roland Garros. Jucătoarea română de tenis a fost ridicată în slăvi de experții Eurosport.

Val de laude pentru Simona Halep

O prezentatoare TV a spus despre Simona Halep că a jucat incredibil la Grand Slam-ul de la Paris. Frumoasa jurnalistă a rămas impresionată de felul în care a evoluat sportiva de la malul mării.

Fostul lider mondial a impresionat-o pe Barbara Schett fără să depună prea mult efort. Jurnalista este de părere că fiica lui Stere Halep are toate șansele să câștige marele premiu. De altfel, acesta este și obiectivul sportivei care s-a despărțit de Adrian Marcu și Daniel Dobre, după revenirea de la Australian Open 2022, și-a găsit un nou antrenor.

Simona Halep nu trebuie niciodată subestimată. Poate că nu a câștigat foarte multe meciuri și poate că nu a ajuns la Roland Garros cu multă încredere, dar nu poate fi scoasă din calcule pentru victoria finală. A câștigat aici, a arătat în primul tur că e în stare să întoarcă un meci în favoarea sa chiar și când e într-o situație mai puțin confortabilă. S-a regrupat și experiența și-a spus cuvântul.”, a declarat Barbara Schett, conform Eurosport.

Cum se înțelege Simona Halep cu noul ei antrenor

Simona Halep și Patrick Mouratoglou se află la al treilea turneu împreună, iar cei doi s-au declarat încântați de cum merge colaborarea.

În celelalte două competiții, românca a reușit să câștige câteva meciuri importante. Ea a ajuns până în sferturile de finală, la Madrid, și în turul 2, la Roma.

Fostul lider mondial din WTA are încredere totală în fostul antrenor al Serenei Williams.

Simona arată mai fericită pe teren și joacă un tenis bun. Va fi încrezătoare la Paris deoarece a mai câștigat acest turneu și zgura este suprafața pe care se simte cel mai bine.
Cu Mouratoglou antrenor, ea are ceva nou și, de multe ori, sportivii evoluează mai bine cu un nou antrenor pentru că vor să arate ce pot face. În plus, primesc informații noi”, a declarat Martina Navratilova, conform aceleiași surse.