Antrenorii mai și pleacă, nu doar sunt dați afară, în Liga 1. Dacă Marius Șumudică a declarat că nu se gândește niciodată la demisie, există un tehnician care se gândește să renunțe. Mai ales că echipa sa merge foarte slab.
Sezonul trecut, Ilie Poenaru, era cel mai în vogă antrenor. Mai ales după ce reușise o performanță incredibilă cu Academica Clinceni. Echipa din Ilfov a prestat un fotbal foarte frumos și a intrat în primele 6 echipe ale campionatului. Cu toate acestea, situația s-a schimbat radical în acest sezon.
Antrenorul se aștepta să aibă probleme, dar nici chiar așa de mari. Clinceniul a pierdut foarte mulți jucători, mai ales dintre cei cu experiență, ca Raul Rusescu sau Cristi Tănase. Dar niciodată nu credea Ilie Poenaru că va avea doar 2 puncte, după 7 etape. Clinceniul este pe ultimul loc și nu a bătut pe nimeni. La fel a fost și cu Mioveni.
Am arătat bine doar în prima repriză, după pauză am fost total schimbați. Trebuie să ne asumăm aceste momente, suntem toți vinovați. Ar trebui să pelcăm cu toți. nici nu contează că tot jucăm pe stadioane diferite, dacă suntem fotbaliști de adaptăm la orice suprafață. Noi ne plimbăm, nu avem scuze, a declarat Poenaru
Antrenorul ia în calcul să părăsească echipa, în această pauză competițională.
Este bună pauza, va trebui să analizăm, să luăm decizii. Eu nu știu ce să le mai fac, mă gândesc să plec, de ce nu? Am discutat și înainte de Chindia, dar sunt încă aici. Mă abțin să zic dacă a fost o greșeală că am rămas la Clinceni, a mai comentat antrenorul
Cu Mioveni, Clinceniul a avut șansa victoriei. Gazdele au beneficiat de o lovitură de la punctul cu var, pe final de partidă, la scorul de 1 la 1. Cascini a ratat, însă, spre disperarea lui Poenaru. Victoria ar fi fost o mare gură de oxigen pentru Clinceni.
Ne batem singuri, cum ne place nouă. Prima repriză a fost în totalitatea noastră, trebuia să avem 3-0 la pauză, am ratat cu lejeritate. N-ai voie să ratezi de maniera asta! În a doua repriză n-am înțeles de ce ne-am retras atât de mult, ei nu ne puneau nicio problemă, a mai declarat Ilie Poenaru