Gigi Becali l-a criticat în foarte multe rânduri pe Octavian Popescu de la startul acestui sezon. Patronul FCSB-ului s-a arătat extrem de dezamăgit de prestațiile tânărului de 19 ani și chiar a anunțat că nu se mai așteaptă să îl vândă pe o sumă importantă, așa cum a tot trâmbițat în spațiul public în ultimul an și jumătate.
Gigi Becali nu s-a rezumat însă doar la vorbe, ci a trecut și la fapte. Prima măsură concretă luată de finanțatorul vicecampioanei României în cazul lui Octavian Popescu a putut fi observată la meciul cu Universitatea Cluj, pierdut de FCSB în deplasare cu scorul de 2-1 luni seară, în etapa cu numărul 16 din Superligă.
Octavian Popescu a început acest sezon în postura de căpitan al FCSB-ului. La meciul de pe Cluj Arena el nu a fost titularizat de Nicolae Dică. În absența sa, căpitanul roș-albaștrilor a fost Florinel Coman. Acesta a fost însă scos de pe teren la pauză, iar în locul său a intrat chiar Tavi Popescu. Acesta nu a preluat însă și banderola de căpitan, care a trecut pe brațul lui Darius Olaru.
Mai mult, nici Olaru nu a încheiat meciul pe teren. El a fost schimbat de Dică în minutul 82 cu Eduard Radaslavescu. Doar că Octavian Popescu nu a intrat în posesia banderolei de căpitan nici atunci. Ea a fost preluată de Andrei Cordea, care a purtat-o până la finalul partidei.
Acest lucru înseamnă că Tavi Popescu nu se mai află printre primii trei căpitani de la FCSB. În contextul în care la startul sezonului era primul căpitan al echipei roș-albastre. Și este greu de crezut că această situație nu are nimic de a face cu criticile lui Gigi Becali din ultima perioadă.
Paradoxul este legat de faptul că, exact după meciul în care a fost scos de pe lista căpitanilor de la FCSB, Octavian Popescu a fost lăudat din nou, după mult timp, de Becali. Patronul vicecampioanei a apreciat că fostul său favorit „parcă și-a mai revenit”.
Nu mai joacă niciunul! Bine, mi-a plăcut de Tavi, măcar asta m-a bucurat cât de cât, că și-a cam revenit, îl văd în revenire. Se mișcă pe teren, vine la primit, mai driblează, pasează, adică are viziune de joc. Atât m-a bucurat”, a spus Gigi Becali la Digi Sport, la finalul meciului de pe Cluj Arena.