Andei Adam i-a luat pe toți prin surprindere în momentul în care a anunțat că și-a făcut cont pe o platformă pentru adulți. Controversata cântăreață activează acum pe Only Fans și a avut un mesaj pentru cei care au criticat-o în urma deciziei pe care a luat-o în pragul sărbătorilor de iarnă.
Anda Adam a frânt multe inimi în tinerețe. Celebra artistă s-a iubit cu Mihai Răduț, Stefan Nikolic, Cătălin Țîră, dar și cu Cătălin Botezatu. Solista are acum un alt partener, care a luat numele ei după ce s-au prezentat în fața ofițerului de stare civilă.
Diva are o viață aparent lipsită de griji. Cu toate acestea, ea a decis să se înscrie pe o platformă pentru adulți pe care activează atât Daniela Crudu, cât și fiica lui Ilie Năstase.
Internauții au fost surprinși când au aflat că Anda Adam s-a apucat de Onlyfans, mai ales că asta are deja aproape tot ce și-ar putea dori o femeie. Controversata blondină a făcut anunțul surprinzător pe pagina sa de Instagram. Fanii ei au reacționat extrem de dur la aflarea veștii. Mulți au criticat-o pentru alegerea pe care a făcut-o. Solista nu s-a lăsat afectată și i-a pus la punct pe cei care s-au grăbit să arunce cu noroi în ea.
Diva a repostat un mesaj transmis de Cardi B, în care artista internațională anunța că și-a făcut cont de OnlyFans, dar nu își va arăta acolo părțile intime. „Ca să fie clară treaba”, a subliniat cântăreața.
Fosta iubită a fostbalistului Cătălin Ţîră a dezvăluit că își dorește gemeni. Soțul ei este la asentimentul artistei. Marea ei dorință este ca următorii ei copii să aibă ochii albaștri, precum jumătatea sa.
Noi vrem gemeni, și dacă se poate să aibă amândoi și ochii albaștri ca el, ar fi vis, nu altceva. Noi iubim foarte mult copiii, nu mai avem răbdare să așteptam. Ne dorim o familie numeroasă și vrem să se întâmple totul foarte repede.
Cine mai are timp așa cu câte un puiuț la dospit câte un an? Să fie doi dintr-o lovitură și gata am făcut familia mare, numeroasă. Ne strângem duminica la masă, suntem fericiți, ne iubim!”, a declarat Anda Adam, potrivit click.ro.