PSG, locul ideal pentru Neymar și Messi. Dovada că cei doi fac legea la club

Dragos Stefanescu 30.10.2021, 07:51
PSG, locul ideal pentru Neymar și Messi. Dovada că cei doi fac legea la club

PSG a reușit în această vară o campanie de transferuri spectaculoasă. Echipa pariziană s-a transformat într-o adevărată constelație de vedete, devenind locul ideal pentru Neymar și Messi.

PSG, locul ideal pentru Neymar și Messi

PSG este în acest moment una dintre cele mai puternice echipe din Europa. Transferurile reușite de conducerea parizienilor în această vară au fost cu adevărat uluitoare. Venirea lui Leo Messi pe ”Parc des Princes” a fost lovitura de grație dată de vicecampioana Franței. Neymar (29 de ani), Mbappe ( 22 de ani) și Leo Messi (34 de ani) formează tripleta de aur din atacul PSG-ului.

Leonardo, directorul sportiv al parizienilor, a primit de curând o sugestie de transfer chiar de la superstarul brazilian Neymar. Potrivit celor de la Mundo Deportivo, Neymar i-a sugerat oficialului să îl transfere la PSG pe Raphinha. Fotbalistul brazilian evoluează în Premier League, la formația Leeds United.

Se pare că Neymar a fost impresionat de evoluțiile conaționalului său pentru naționala Braziliei.

Raphinha a lăsat o impresie bună în preliminariile pentru CM din 2020

Raphinha a reușit o dublă în meciul contra Uruguayului din preliminariile pentru Campionatul Mondial din 2022.

În ciuda faptului că brazilianul nu ar fi titular la PSG, acesta ar putea întări și mai mult lotul parizienilor. Raphinha a jucat în trecut un sezon pentru Rennes, unde a lăsat o impresie foarte bună.

32 de milioane de euro este cota de piață a lui Raphinha, potrivit celor de la Transfermarkt.

Superstarul argentinian Leo Messi ar dori să-l aducă alături de el la PSG pe bunul său prieten, Sergio Aguero. Potrivit El Nacional, conducerea de la PSG va demara în curând negocierile cu Barcelona pentru atacantul argentinian. Parizienii vor să-l aducă pe Sergio Aguero atât pentru calitățile fotbalistice, dar și pentru a-i face o bucurie lui Messi. Clubul parizian consideră că randamentul lui Leo ar fi mult mai bun dacă ar juca alături de doi dintre cei mai buni prieteni din afara terenului, Sergio Aguero și Neymar. Venirea lui Aguero pe ”Parc des Princes” i-ar face adaptarea lui Messi la Paris mult mai ușoară.

Leo Messi, evoluții șterse de la venirea la PSG

De la venirea la PSG, Leo Messi a avut evoluții mult sub nivelul său obișnuit. Randamentul argentinianului a fost foarte slab, acesta nereușind să marcheze niciun gol în campionatul Franței.

Duminică seară, PSG a jucat în deplasare cu Olympique Marseille. Leo Messi a avut o evoluție modestă în derby-ul fotbalului francez. Argentinianul a fost utilizat în dreapta unei linii de 3 jucători din spatele vârfului Mbappe. În această așezare, Messi nu este la fel de implicat în jocul echipei așa cum era la Barcelona.

Fostul mare atacant Thierry Henry, care i-a fost coleg lui Messi la Barcelona timp de 3 ani, a vorbit despre randamentul slab al lui Messi la PSG. Francezul a adus câteva argumente solide care pot explica forma slabă a argentinianului.

Este izolat, atinge mingea puțin. Nu aș spune că este trist, dar izolat. Prefer să joace în centru, mi-e greu să-l văd așa. În centru, poate dicta ritmul. Trebuie să găsim o cale prin care Messi, Mbappe și Neymar să joace împreună. Nu cred că Messi poate face diferența din dreapta, deși nu am datele exacte la nivel tactic. Nu are impact, participă la joc mai rar.

Messi nu vorbește mult, el vorbește pe teren, cu mingea la picior. Pentru moment, e echipa lui Kylian Mbappe. În special el strălucește, iar mingea merge mai mult către el. La un moment dat, va trebui să existe un singur lider, altfel nu poți juca la aceeași viteză. În echipa asta, sunt prea mulți care conduc”, a spus Thierry Henry.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622