Dusan Uhrin Jr. a comentat într-o cheie amuzantă situația cu care se confruntă Dinamo în această perioadă. Dario Bonetti, unul dintre foștii antrenori ai „câinilor” din acest sezon a contestat modul în care a fost dat afară de la echipă și a avut câștig de cauză.
Astfel, tehnicianul italian ar trebui să fie repus în funcție de către conducerea lui Dinamo. Acest lucru înseamnă că în acest moment echipa din Ștefan cel Mare are în acte doi antrenori, pe Dario Bonetti și pe Dusan Uhrin Jr.
Antrenorul ceh a glumit pe seama acestui subiect la conferința de presă de dinaintea meciului cu Chindia Târgoviște, care se va juca vineri seară la Ploiești. El a spus că îl așteaptă pe Bonetti să pregătească amândoi, pe rând, echipa.
Nu este problema mea că Bonetti a câştigat procesul cu Dinamo, să vină şi antrenăm împreună. Am putea sta la amândoi pe bancă, un meci ar fi unul principal şi altul asistent.
Este o glumă, ar trebui întrebată conducerea. Eu mai am contract cu Dinamo un an şi trei luni, cred, dar totul depinde de rămânerea echipei în prima ligă”, a spus Dusan Uhrin.
Totodată, antrenorul ceh în vârstă de 54 de ani a subliniat importanța și dificultatea meciului de vineri de la Ploiești. Uhrin a avut cuvinte de laudă la adresa Chindiei Târgoviște, echipă pe care o consideră foarte solidă în defensivă.
Trebuie să pregătim echipa pentru meciul următor, este un meci important pentru noi, jucăm împotriva celor de la Târgovişte. Sunt o echipă bună, cu o apărare bună, au un antrenor de foarte multă vreme şi dacă vrem să câştigăm va trebui să avem o apărare foarte bună şi să avem calitate în atac.
Chindia este o echipă foarte bună, are un antrenor foarte bun, care este de mult timp la echipă. Face o muncă bună acolo, nu au primit multe goluri şi asta este cheia pentru a câştiga meciuri. E o echipă stabilă, pun jucătorii în poziţiile care li se potrivesc”, a mai declarat antrenorul lui Dinamo la conferința de presă.
Nu în ultimul rând, Dusan Uhrin a trecut în revistă și indisponibilitățile cu care se confruntă înaintea meciului cu Chindia, fapt ce face acest duel și mai dificil decât ar fi fost oricum în mod normal.
Săptămâna aceasta am avut câţiva jucători accidentaţi, cum ar fi Torje sau Matei, care nu s-au antrenat. Încercăm să fim cât mai bine, toată lumea să fi pregătită. Nu ştiu dacă voi folosi jucătorii care nu s-au antrenat în această săptămână pentru că este dificil. Avem o mulţime de jucători cu probleme.
Această situaţie a fost de când am venit aici. Încercăm să punem în teren cei mai buni jucători pe care îi avem. Vom face tot ce putem pentru a câştiga acest meci. Sunt puţin îngrijorat pentru jucătorii care nu s-au putut antrena, a fost şi această pauză tu campionat”, a mai spus Dusan Uhrin Jr.
Despărțire de ultimă oră la Dinamo. Anunțul făcut de Dusan Uhrin