Nicolae Stanciu (29 de ani) este pe prima pagină a publicațiilor din Turcia, țară unde este dorit de mai multe cluburi importante. Mijlocașul naționalei noastre ar putea să o părăsească pe Wuhan Three Towns în această iarnă.
Dumunică, 1 ianuarie, chiar în prima zi a noului an, în presa din Turcia a fost dezvăluită prima ofertă de transfer pentru Nicolae Stanciu. Turcii de la Fotomac au transmis că mijlocașul echipei naționale a României este în vârful listei de transferuri de la Beșiktaș Istanbul, fiind dorit de antrenorul Senol Guneș în locul lui Dele Alli. Mijlocașul englez a dezamăgit în Superlig, iar în încercarea de a lupta în continuare pentru titlu, Beșiktaș dorește să îi găsească un înlocuitor.
Tot turcii au dezvăluit că în zilele următoare urmează să fie făcută o ofertă de împrumut pentru Nicolae Stanciu, care mai are contract cu Wuhan Three Towns până la data de 31 decembrie 2024.
Pagina de Twitter Romanian Football (@RoFtbl) confirmă interesul celor de la Beșiktaș pentru un eventual împrumut al lui Stanciu, dar în același timp mai vin cu o noutate.
„Galatasaray este, de asemenea, interesată de transferul lui Nicolae Stanciu, dar nu la fel de tare (n.r. – precum Beșiktaș)”, notează sursa citată.
Nicolae Stanciu ar putea fi tentat să revină în Turcia în 2023, iar la echipe precum Beșiktaș sau Galatasaray cu atât mai mult. Cele două sunt implicate în lupta la titlu din Turcia în acest sezon, iar în toamnă ar putea evolua și în cupele europene.
Galatasaray e pe 2 în Turcia, cu 33 de puncte, dar cu un meci mai puțin disputat decât Fenerbahce, care conduce clasamentul cu 35 de puncte. Beșiktaș este pe 5, cu 26 de puncte și, de asemenea, cu un meci mai puțin disputat decât liderul Fenerbahce.
Nicolae Stanciu este singurul român campion în patru țări diferite. China s-a alăturat listei pe care se mai aflau România, Belgia și Cehia.
În țară, Stanciu a cucerit titlul cu FCSB, de două ori, în timp ce în Belgia a triumfat cu Anderlecht, în 2017, iar la Slavia Praga a câștigat două titluri, în 2020 și 2021.
Pe lângă echipele menționate, Stanciu a mai evoluat în carieră la Alba Iulia și FC Vaslui, în România, iar în afara granțielor pentru Al Ahli, în Arabia Saudită.
În toamna trecută, Anamaria Prodan a lăsat de înțeles că ea și echipa de impresari care îl reprezintă pe Stanciu vor încerca să îi obțină un nou transfer important mijlocașului:
„Cel mai important pentru mine şi echipa mea este să îl transferăm pe Nicolae Stanciu. Este sub contract, dar vedem ce o să fie. Stanciu este cel mai bun jucător pe care România îl are în momentul ăsta. A fost cel mai bun jucător al campionatului din Cehia. Îmi doresc foarte tare performanţă!”, a declarat Anamaria Prodan, în octombrie 2022.
În lunile ce au urmat, numele lui Nicolae Stanciu a fost asociat cu un posibil transfer la CFR Cluj. De asemenea, s-a scris că Slavia Praga l-ar dori și ea înapoi. Rămâne de văzut ce îi va rezerva viitorul lui Stanciu:
„Chiar nu știu nimic acum, despre nicio direcție. Deocamdată aș minți să spun altceva”, a declarat Stanciu, pentru Playsport.ro, într-un interviu pe care ni l-a acordat imediat după ce a ieșit campion în China.