Jude Bellingham doboară record după record în tricoul lui Real Madrid. Tocmai a atins o nouă bornă impresionantă, de data aceasta în Champions League.
Starul englez a deschis scorul în minutul 22 al duelului cu Napoli din cea de-a cincea etapă a grupelor, reluând cu capul în poartă centrarea excelentă a lui David Alaba. A fost cel de-al zecelea gol al său în Champions League.
Recordurile nu se opresc aici, însă. Vorbim despre cel de-al patrulea jucător din istoria competiției care reușește să puncteze de atâtea ori înainte de a împlini 21 de ani. Ceilalți trei sunt Kylian Mbappe, Erling Haaland și Karim Benzema.
Totodată, Bellingham este primul englez under 21 care își trece în cont zece goluri în cea mai importantă întrecere fotbalistică intercluburi din Europa și se află deja la loc de cinste în istoria lui Real Madrid. Asta pentru că este oficial primul jucător al echipei cu goluri marcate în fiecare dintre primele 4 partide bifate în Champions League.
Prin urmare, laudele de care s-a bucurat în ultima perioadă nu au fost deloc întâmplătoare. Fabio Cannavaro, de pildă, a scos în evidență nu doar forma sa umitoare, ci și faptul că s-a adaptat extrem de repede pe Bernabeu.
„Este cel mai în formă jucător din lume. Este jucătorul care s-a integrat cel mai bine și cel mai rapid într-o echipă. A fost impresionant. Pe mine m-a uimit. A intrat în vestiar și a lovit în masă spunând: ”Iată-mă, eu sunt responsabil aici!”. A impresionat pe toată lumea!”, a spus fostul mare fundaș.
A fost o seară a recordurilor în grupele Champions League. Meciul Sevilla – PSV din grupa B a adus golul cu numărul 10000 din cea mai importantă competiție intercluburi, iar autorul nu putea fi decât un fotbalist legendar: Sergio Ramos. Acesta a înscris în urma centrării perfecte expediate de Ivan Rakitic din lovitură liberă.
UEFA Champions League a fost înființată în 1992, pentru a înlocui Cupa Campionilor Europeni. Primul gol al competiției datează din 1992 și i-a aparținut lui Daniel Amokachi, care evolua la acea vreme pentru formația belgiană Club Brugge.
De asemenea, Ramos și-a trecut în cont meciul cu numărul 141 din postura de titular în Champions League și a urcat pe poziția a doua în topul jucătorilor care au participat la cele mai multe ediții ale competiției, cu 18 prezențe. Iker Casillas este deținătorul acestui record, cu 20 de prezențe.