Cosmin Olăroiu a condus prima ședință tehnică a celor de la Al Sharjah, după ce a semnat cu arabii în urmă cu patru zile. Fostul antrenor al FCSB va fi ajutat în Emiratele Arabe Unite și de Cătălin Necula, Gabriel Caramarin și Eugen Nae.
Cosmin Olăroiu a revenit în fotbalul din Arabia, unde s-a simțit atât de bine de-a lungul timpului. Tehnicianul a recunoscut că mare parte din averea sa a strâns-o în fotbalul din Orientul Mijlociu.
Cosmin Olăroiu revine în fotbal, după ce s-a despărțit de chinezii de la Jiangsu, la începutul anului. Pentru Oli, Al Sharjah va fi a 6-a echipă antrenată în zona Golfului. În plus, tehnicianul român a pregătit și naționala Arabiei Saudite.
Olăroiu a demarat deja pregătirile cu noua sa echipă. Arabii au anunțat că primul obiectiv va fi salvarea de la retrogradare. În al doilea an de contract, Oli va avea ca obiectiv readucerea titlului în vitrina clubului.
Olăroiu nu va fi singur la Al Sharjah. Și-a adus alături și oamenii de nădejde. Cătălin Necula, Gabriel Caramarin și Eugen Nae fac parte din echipa antrenorului.
أولاريو #كوزمين..
عاد إلى دورينا من جديد— الجماهير الشرجاوية? (@sharjawyCOM) November 15, 2021
Pentru a îndeplini obiectivul trasat, Olăroiu va avea un salariu de 5 milioane de dolari pe sezon.
„Cosmin Olăroiu apare pentru prima dată în echipamentul lui Al Sharjah”, scriu arabii, spre încântarea fanilor, care au comentat pe seama numirii românului.
„Regele Cosmin Olăroiu”, a notat unul dintre aceștia.
الملك ?
كوزمين اولاريو pic.twitter.com/Gu2pmrTyYq— SU (@slomv_) November 14, 2021
Cosmin Olăroiu are în palmares, în fotbalul din Arabia, o ligă în Arabia Saudită (2007-2008), o Cupă a Prințului Arabiei Saudite (2007-2008, 2008-2009), o Cupă a Stelelor în Qatar (2010), patru titluri naționale în Emiratele Arabe Unite (cu Al Ain în 2011-2012, 2012-2013, cu Al Ahli în 2013-2014, 2015-2016), trei Supercupe în Emirate (2012, 2013, 2014, 2016), două Cupe ale Emiratelor (2013-2014, 2016-2017), precum și un titlu național în China, cu Jiangsu Suning (2020). A jucat și o finală de Liga Campionilor Asiei, cu Al Ahli, dar a pierdut-o în 2015.
„Au fost cele mai scurte negocieri, de fapt eu n-am negociat nimic. Am discutat cu preşedintele despre proiectul echipei, asta e tot ce am vorbit. Am primit mesaje de felicitare înainte de a discuta cu Sharjah. Echipa are forţa de a lupta pentru fiecare meci în parte.
Trebuie să ne regăsim spiritul, determinarea, entuziasmul, plăcerea de a juca fotbal. Rezultatele trebuie să fie o consecinţă a jocului, dar pentru asta trebuie să facem sacrificii, să fim o echipă, o unitate. După care ne vom gândi la obiective majore. De-a lungul anilor petrecuţi în fotbal am învăţat să merg pas cu pas.
Să nu vorbim lucruri mari, să vorbim lucruri concrete. Vom lupta din răsputeri pentru fiecare meci. M-aş bucura să reuşesc performanţa pe care a reuşit-o antrenorul dinaintea mea”, a declarat Cosmin Olăroiu la conferința de presă.