Reîntoarcere cu stil pentru Zinedine Zidane. Emblema francezilor își îndeplinește visul după Campionatul Mondial din Qatar

Giosanu Catinca 21.11.2022, 23:13
Reîntoarcere cu stil pentru Zinedine Zidane. Emblema francezilor își îndeplinește visul după Campionatul Mondial din Qatar

Zinedine Zidane a anunțat că este foarte aproape de a-și semna revenirea în fotbalul internațional. Tehnicianul este liber de contract din iunie 2021, după ce și-a încheiat colaborarea cu cei de la Real Madrid.

Zinedine Zidane își pregătește revenirea în antrenorat

Fostul antrenor al madrilenilor ar fi bătut palma cu o națională de top de la Mondial. Presa din străinătate notează că Zinedine Zidane a purtat negocieri intense cu naționala Franței.

Spaniolii de la Mundo Deportivo arată că fostul mijlocaș ar bată palma cu noua echipă la finalul Campionatului Mondial din Qatar. Anunțul a fost făcut în urmă cu puțin timp.

Fostul antrenor al Realului așteaptă să devină selecționer

Antrenorul francez a declarat în mai multe rânduri că nu mai este mult până când va conduce din nou o echipă, însă nimene nu se gândea că el ar putea fi instalat pe banca tehnică a naționalei din Hexagon.

Sursa citată mai arată că Zidane nu va veni singur la națională, ci va fi însoțit de asistentul său de la Real Madrid, David Bettoni, unul dintre oamenii săi de încredere.

”Sunt aproape să antrenez din nou”

Contractul actualului selecționer, Didier Deschamps, va expira la finalul Campionatului Mondial de Fotbal 2022, așa că nu va fi o problemă.

Deschamps a rezistat mai bine de zece ani la reprezentativa Franței, însă spaniolii susțin că el va pleca în 2023, mai ales că nu i-a fost prelungită înțelegerea.

”Acum mă bucur de timpul liber”

Zidane nu a dus lipsă de oferte după ce și-a încheiat contractul la formația din capitala Spaniei în urmă cu un an și jumătate. El a fost dorit atât la Manchester United, cât și la Paris Saint-Germain. Pe banca francezilor a fost numit în cele din urmă Christophe Galtier.

Fostul antrenor al Realului a recunoscut, luna trecută, că revenirea sa este aproape.

Când mă veți vedea pe bancă din nou? Curând, foarte curând. Sunt aproape să antrenez din nou. Acum mă bucur de timpul liber, dar nu sunt departe de a reveni.”, a subliniat Zidane, potrivit publicației AS.