Renunță Ciprian Marica la proiectul Farul Constanța?! Fostul internațional, postare surprinzătoare pe rețelele de socializare. Marica a preluat clubul de la malul mării în 2018, după ce a cumpărat și brandul acestuia cu 41.000 de euro. Farul este în Liga 2, unde a terminat pe primul loc în grupa sa de retrogradare.
Fostul atacant al naționalei a investit în fotbal de-a lungul anilor. Renunță Ciprian Marica la proiectul Farul Constanța?! Ar fi o surpriză, după ce ex-jucătorul de la Sahtior și Stuttgart a investit bani, timp și energie în această direcție.
Fotbalul mi-a dat tot ceea ce sunt azi ca persoană, m-a ajutat să mă dezvolt și m-a învățat tot ceea ce știu pe lângă cei șapte ani de acasă. Așa că am decis că este timpul să și dau ceva înapoi”, spunea Marica, acum câțiva ani.
De altfel, după doar 5 luni de la preluarea clubului, Ciprian Marica dezvăluia că a investit aproape 500.000 de euro. O sumă, totuși, insuficientă pentru a avea pretenții de promovare în Liga 1.

La începutul actualului sezon, Marica încă se chinuia să atragă noi investitori în formația constănțeană. El recunoștea că bugetul clubului e departe de al altor grupări din Liga 2.
Noi suntem departe de bugetul Petrolului, de exemplu, și al echipelor cu pretenții. Compensăm însă prin staff-ul tehnic. Avem un buget de circa 1 milion de euro, în timp ce altele au poate două milioane, poate două și jumătate”, a spus fostul internațional, la emisiunea Fotbal Club.
Obiectivul inițial fusese calificarea în play-off, dar acesta nu a fost realizat. Farul nu a avut, în schimb, emoții pentru retrogradare, așa că poate reîncepe lupta pentru promovare în sezonul viitor. Mai ales că Ianis Zicu, antrenorul grupării, a arătat că știe să conducă un vestiar și o echipă. Este cu atât mai misterioasă postarea pe care Ciprian Marica a făcut-o, vineri, pe o rețea de socializare. El a pus o fotografie cu jucătorii Farului însoțită de mesajul „Mulțumesc!”. Unii au interpretat mesajul ca pe unul de despărțire.
Din câte știu de la tovarășii mei din domeniu, Marica își vinde afacerea de la Caelia și casa din Mamaia. Unii susțin chiar că ar vinde tot și ar pleca din țară. Eu sper din tot sufletul să nu renunțe la Farul”, a scris la comentarii unul dintre internauți.
Marica a mai investit aproape 500.000 de euro într-un complex de terenuri de fotbal la fosta bază Voința. A construit aici 3 terenuri sintetice, dintre care unul la mărime normală. Apoi, a închiriat baza celor de la Juventus Torino care au grupe de copii care se antrenează acolo.