FC U Craiova a pierdut cu CFR Cluj, 0-2, în primul meci de la reluarea campionatului. Eugen Trică a debutat în noul mandat, dar echipa lui Adrian Mititelu nu reușește să adune puncte în clasament.
FC U Craiova se fundă în subsolul clasamentului, dar oltenii refuză să se gândească la retrogradare. FC U Craiova pierde cu CFR Cluj, 0-2, în primul meci al returului Ligii 1.
Deac a fost omul meciului de la Craiova. Mijlocașul a centrat la golul lui Sigurjonsson și a marcat al doilea gol al oaspeților.
Sorin Mogoșanu: „Refuz să mă gândesc la retrogradare”
„E frustrant, știam că CFR va juca de această manieră. Au dovedit că sunt echipă mare, doua greșeli și au marcat. Am simțit că putem scoate cel puțin un egal.
Au jucători de calitate, foarte buni, dar și noi ne-am ridicat la nivelul lor.
Refuz să mă gândesc la retrogradare. Trebuie să învățăm de la meci la meci, să punem presiune pe adversar și să marcăm.
Vin meciurile în care trebuie să facem puncte. Dinamo a schimbat antrenorul, au adus mulți jucători și cred că va fi diferit față de data trecută. Avem nevoie de cele trei puncte, sperăm să îi putem bate”, a declarat Mogoșanu.
„O înfrângere. Ne-am făcut speranțe, ne doream mai mult. În prima repriză ne-au ieșit câteva faze, ce am exersat la antrenament.
Ei sunt campionii României, știam că sunt puternici mai ales la faze fixe și pe contre. Încă ne lipsește finalizarea. Lucrăm la asta, dar trebuie să mergem înainte. Vom vedea câte puncte vom aduna. Nici nu îmi trece prin cap așa ceva, să retrogradăm. Nu se vorbește despre așa ceva în vesiar”, a declarat Dragoș Albu.
Eugen Trică a ratat primul meci de la revenirea la Craiova. Antrenorul spune, totuși, că FC U este pe drumul cel bun. Trică avertizează că urmează 5 finale pentru oltenii săi.
„Sunt dezamăgit de rezultat, am pierdut pe un fond bun. Am avut situații, am avut circulație bună a mingii. Ei au avut o posesie, dar fără situații de a marca.
Noi suferim la ultima pasă. Speram la mai mult de la această partidă. Capul sus, nu s-a întâmplat nimic.
Tot timpul, de când am venit, le-am spus că nu putem da goluri dacă nu dăm la poartă. Am șuteuri redutabili, dar sper să își asume lucrul ăsta și să dăm mai mult la poartă.
Eu zic că suntem pe drumul cel bun. Să fim mult mai concentrați și să nu greșim. Străinii s-au integrat, avem jucători de calitate, dar din păcate nu putem să… era normal. Un rezultat de egalitate… cred că acolo se îndrepta partida.
Mai sunt cinci meciuri, trebuie să intrăm pe teren și să câștigăm meciuri.
Urmează celelalte meciuri. Eu cred că trebuie să le tratăm ca pe finale. Suntem în coada clasamentului, să adunam multe puncte, ca să urcăm în clasament”, a declarat și Eugen Trică.
FCU CRAIOVA: Mogoșanu – Paramatti, Kovacic, Gajic, Huyghebaert – Asamoah, Albu, Baeten – Sidibe, Cl. Bălan, Ondaan
REZERVE: R. Popa, Negru, Bușu, V. Achim, Pop, Marquet, Raicea, Bauza, Compagno
ANTRENOR: Eugen Trică
CFR CLUJ: Hindrich – Manea, Graovac, A. Burcă, Camora – Bordeianu, Boateng, Deac – Omrani, Debeljuh, Sacko
REZERVE: Letica, Fl. Ștefan, R. Bălan, Bouhenna, Culio, Sigurjonsson, Păun, Chipciu, Costache
ANTRENOR: Dan Petrescu
Stadion: „Ion Oblemenco”
Arbitri: Istvan Kovacs (Carei), Vasile Marinescu Vasile (Bucureşti), Ovidiu Artene (Vaslui)