Toni Petrea a anunțat că Paulo Vinicius se va recupera după problemele medicale din ultima vreme. Fundașul este așteptat înapoi pe teren imediat după pauza datorată echipelor naționale.
FCSB traversează o perioadă de grație în acest sezon. Pasul greșit al rivalei CFR Cluj și victoria dramatică de la Pitești, 3-2 cu FC Argeș, au adus echipa lui Gigi Becali la doar cinci pași de lider. Iar veștile bune continuă pentru Toni Petrea. Antrenorul anunță revenirea unui om de bază.
Paulo Vinicius (37 de ani) a lipsit de pe teren în ultimele patru partide. Brazilianul se află acum în recuperare și este așteptat înapoi pe teren după pauza naționalelor.
”Vinicius e acum în perioada de recuperare, chiar după această pauză cauzată de aceste meciuri va reveni la antrenamente. E pe final de recuperare, sper că e ok. Pare că e ok la el”, a spus Toni Petrea la o conferinţă de presă.
2 goluri și o pasă decisivă a reușit Paulo Vinicius, în cele 23 de partide jucate pentru FCSB în acest sezon.
Mihai Stoica pune criza de rezultate a fotbalului românesc și pe seama lipsei de educație și de profesionalism a jucătorilor. Mangerul FCSB este convins că unele „obișnuințe” ale fotbaliștilor sunt la fel de dăunătoare precum alcoolul sau drogurile.
Oficialul FCSB crede că jocurile video le afectează foarte mult randamentul fotbaliștilor. Mai mult, acesta acuză ignoranța și slaba lor pregătire.
„Sunt foarte puţin fotbalişti care se uită la meciuri. Este foarte rău, e foarte, foarte rău, e tragic. Eu mă ataşez foarte repede de jucătorii care se uită cu adevărat la meciuri şi care jucători, nu de la FIFA sau de la Manager sau mai ştiu eu bazaconie.
(Care ar putea fi explicaţia?) Jocurile video. Am spus-o, o repet, cel mai mare flagel, alături de droguri, alcool, mai rău decât… şi de mâncat prostii, fast food. Sunt înfiorătoare”, a spus Mihai Stoica la TelekomSport.
Sunt mulţumit de el, deşi cineva îmi spunea să nu îl iau că nu mai poate după ce a terminat cu CFR Cluj. Ba poate, tată! La 37 de ani e cel mai bun om al meu din apărare.
Nu mă intersează că face 38 de ani la vară, dacă va juca tot aşa eu sunt mulţumit. Teixeira până la ce vârstă a jucat la noi? Nu până la 38? Păi vedeţi! Însă, nu mă grăbeşte nimeni să îl pun acum pe Vinicius să semneze prelungirea de contract. Avem timp să stăm şi la discuţii!,
Gigi Becali despre Vinicius