Revenire de senzaţie pentru Simona Halep! Ajutorul primit de campioana noastră din partea lui Ion Ţiriac

George Drafta 23.11.2022, 22:05
Revenire de senzaţie pentru Simona Halep! Ajutorul primit de campioana noastră din partea lui Ion Ţiriac

Sportiva de 31 de ani s-a întors pe teren la o lună după ce a anunţat că a fost găsită dopată la roxadustat, o substanţă interzisă de regulamentele WADA.

Suspendată în acest moment, româncă şi-a găsit liniştea la complexul lui Ion Ţiriac. Ea a făcut un prim antrenament pe zgura de la „Stejarii”. Constănţeanca vrea să se menţină în formă în speranţa unei decizii favorabile din partea instanţei care judecă în prezent cazul ei.

Ion Ţiriac este cel care i-a întins o mână de ajutor Simonei. Aşa cum s-a întâmplat de multe ori pe pacursul carierei. Pentru că nu i s-a mai permis să se pregătească la Centrul Național de Tenis și Complexul Olimpic de la Izvorani, Halep a fost găzduită la baza deţinută de fostul preşedinte al COSR.

Antrenamentele pe care le efectuează ar trebui să o ajute şi în perspectiva participării la o competiţie demonstrativă programată în Africa de Sud. E vorba despre Africa Cares, care va avea loc în weekendul 3-4 decembrie. Şi la care Simona va fi alături de nume mari ale tenisului precum Martina Hingis, Ons Jabeur și Sloane Stephens.

Război între „fani” şi „duşmani”

După ce a fost făcut anunţul în privinţa depistării sale pozitive, românca a primit încurajări de la nume importante din tenis. Cei mai mulţi consideră că ea nu avea cum să ajungă să ia deliberat substanţa descoperită în corpul său. Printre ei şi Steve Simon, preşedintele WTA.

„Cred că ea nu a făcut ceva intenționat aici. Acestea fiind spuse, cred cu tărie în programul nostru anti-doping și cred că este unul bun, iar jucătoarele noastre îl susțin la rândul lor. Și dacă o întrebați pe Simona, îl susține și ea. Sunt foarte încrezător că, pe măsură ce trecem prin proces, adevărul va ieși la iveală și ne vom ocupa de el în consecință. Dar am multă simpatie pentru Simona și nu i-aș pune niciodată la îndoială integritatea”, a transmis şeful WTA prin intermediul apnews.com.

Există însă şi contestatari. Care se bazează pe acest episod pentru a încerca să justifice nişte rezultate surprinzătoare din trecut ale fostului lider mondial. Printre ei şi jurnalistul american Rhett Butler.

„Fanii Serenei fierb și de acum se ridică serioase semne de întrebare în privința victoriei lui Halep, în finala Wimbledon 2019. Acel eșec suferit de Willimas a ținut-o la o victorie distanță de egalarea recordului deținut de Margaret Court în ceea ce privește trofeele majore.

Iar ce se întâmplă acum cu Halep te face să ridici din sprâncene! Fanii Serenei simt că victoria Simonei din finala Wimbledon 2019 e una dubioasă, la fel ca întreaga ei carieră”, a precizat ziaristul pe siteul theshadowleague.com.