Revine Borcea la Dinamo? Milionarul dă cărțile pe față: ”Totul se învârte în jurul cașcavalului!”

Giosanu Catinca / 19.04.2021, 09:44
Revine Borcea la Dinamo? Milionarul dă cărțile pe față: ”Totul se învârte în jurul cașcavalului!”

Nu de puține ori Cristi Borcea a fost întrebat dacă se gândește să ajute Dinamo să iasă din pasa proastă. În ciuda faptul că a anunțat că s-a retras definitiv din fotbal și că nu vrea sa mai audă de acest sport, afaceristul pare că este la curent cu ce se întâmplă în domeniul care i-a adus nenumărate trăiri în decursul mai multor ani. Fostul președinte din ”Ștefan cel Mare” a vorbit recent despre gruparea bucureșteană. Printre altele, ex-oficialul a mărturisit că știe de unde ar putea veni salvarea “alb-roșilor”. Doar că asta implică ceva bani. Despre ce este vorba?

Revine Borcea la Dinamo?

Chiar dacă a lăsat mai mereu de înțeles că nu este cale să se mai întoarcă la Dinamo, Cristi Borcea suferă enorm din cauza a ceea ce se întâmplă la nivel de club. Durerea sa e atât de mare, încât, la un moment dat, se declara dispus sa investească în echipă, alături de alți oameni de afaceri. Investiția avea însă să vină cu anumite condiții. Cea mai importantă era construcția unui nou stadion pentru ”câini”. Timpul a trecut, însă gândurile fostului acționar al celor de la Dinamo nu s-au schimbat prea mult.

Cristi Borcea a fost la un pas să cumpere Dinamo
Cristi Borcea a fost la un pas să cumpere Dinamo, însă a renunțat definitiv la această idee

Milionarul dă cărțile pe față: ”Totul se învârte în jurul cașcavalului!”

Cristi Borcea susține în continuare că doar un nou stadion poate atrage investitori la formația care în momentul de față supraviețuiește strict prin acțiunile suporterilor.

Am ieşit în 2012, după ce a câştigat Cupa. Când terminam pe locul al doilea, aveam probleme cu suporteri – îmi scriau pe gard… Îi înţeleg, că eu am provenit din galerie de la Dinamo. În momentul de faţă, Dinamo trece printr-o criză. Eu am trăit-o cu nea Cornel (Dinu, n.r.), în 1995. Am mai declarat-o: fără un stadion… s-a făcut stadionul Rapid, s-a făcut stadionul Steaua… Dinamo e ţinută la aparate de suporteri, de cotizaţiile suporterilor. Trăieşte din cotizaţiile suporterilor. Noi am continuat tradiţia. Între timp, am schimbat jucătorii. I-am plătit cu 400.000-500.000 şi cu 800.000 pe an. Dacă îi dai acum unuia 2.000 sau 3.000, de 2.000 îţi joacă. Depinde de buget. Totul se învârte în jurul caşcavalului.”, a spus Borcea, potrivit celor de la Prima TV.

În ceea ce privește întoarcerea sa la Dinamo, omul de afaceri Cristi Borcea este de părere că nu mai poate fi vorba de nicio implicare.

Mă bucur că fac demersuri pentru rezolvarea stadionului. Și dacă aș fi avut 100 de milioane în cont nu m-aș fi băgat la Dinamo. Eu nu vin la Dinamo ca să mă bat pentru play-out. Pe vremea mea, Dinamo avea echipă și obținea trofee. Nu mi-ar fi convenit să arunc 10 milioane pe fereastră aiurea. Patrick poate să se bage, dar în momentul în care va fi stadionul. Până nu-și va recăpăta Dinamo identitatea, nu poate fi vorba de nicio implicare. Toți dinamoviștii trebuie să fie alături de acești suporteri și de acești investitori spanioli.”, a mai spus fostul acționar de la Dinamo.