Revoluție în naționala Belgiei după eliminarea de la Mondial! Un selecționer surpriză urmează să fie numit, iar De Bruyne și Lukaku s-ar putea retrage

Olteanu Ștefan 02.12.2022, 23:18
Revoluție în naționala Belgiei după eliminarea de la Mondial! Un selecționer surpriză urmează să fie numit, iar De Bruyne și Lukaku s-ar putea retrage

Naționala de fotbal al Belgiei s-ar putea schimba masiv după eliminarea rușinoasă de la Campionatul Mondial din Qatar. Deși se numărau printre favoriții la trofeu, elevii lui Roberto Martinez au părăsit turneul final încă din faza grupelor.

Se face schimbul de generații în naționala Belgiei. Eliminarea de la Mondial va fi urmată de mai multe mutări șoc

Naționala Belgiei a obținut, joi, 1 decembrie, doar un egal din disputa contra Croației, scor 0-0, rezultat care i-a marcat eliminarea de la Campionatul Mondial încă din faza grupelor.

Belgienii au terminat pe locul 3 Grupa F, cu 4 puncte. Lider în grupă a fost Maroc, cu 7 puncte, în timp ce locul secund a fost ocupat de Croația, cu 5 puncte. Codașa clasamentului a fost Canada, care nu a adunat niciun punct.

Eliminarea Belgiei încă din faza grupelor a fost privită ca un eșec uriaș la nivel național, iar presa anunță că în perioada următoare vor urma mutări extrem de importante.

Prima victimă este chiar selecționerul Roberto Martinez, al cărui contract a ajuns la final după 6 ani și nu va mai fi prelungit. Potrivit postului de radio belgian RTBF, federația va anunța cât de curând un nou selecționer.

Iar principalul favorit pentru preluarea băncii tehnice este Thierry Henry, care i-a fost secund lui Roberto Martinez în intervalele 2016 – 2018 și 2021 – prezent.

De asemenea, aceeași sursă susține că pe lista federației se mai află alte două nume: Vincent Kompany și Philipe Clement. Aceștia din urmă sunt ambii sub contract. Kompany are o înțelegere cu Burnley care va expira în iunie 2025, în timp ce Clement este legat contractual de AS Monaco până în iunie 2024.

În acest context, varianta Thiery Henry pare să fie cea mai plauzibilă, în ciuda faptului că a făcut parte din proiectul lui Roberto Martinez, care la Mondialul din 2022 s-a dovedit a fi un eșec.

Schimbări majore și la nivel de lot. Urmează retrageri în lanț

Tot presa din Belgia, însă de data aceasta prin intermediul ziarului DH Les Sports, anunță schimbări majore și la nivelul lotului. Mai mulți veterani ar urma să își anunțe retragerile în perioada următoare:

„Niciunul dintre jucători nu și-a anunțat încă retragerea”, a transmis sursa citată, cu accentul pe „încă”.

Jurnaliștii belgieni susțin că Toby Alderweiereld și Eden Hazard sunt ca și retrași de la prima reprezentativă. Însă, mult mai surprinzătoare ar putea fi retragerile unor jucători ca Romelu Lukaku, Kevin De Bruyne sau Jan Vertonghen, care de asemenea se gândesc la această posibilitate, potrivit sursei citate.

Rămâne de văzut ce se va întâmpla în cazul Belgiei, care conform coeficientului FIFA este a doua cea mai valoroasă echipă națională din lume, după Brazilia. De altfel, în ultimii ani Belgia a ocupat chiar prima poziție în respectivul clasament.

Lotul pe care Belgia l-a deplasat la Campionatul Mondial din Qatar a fost evaluat la peste 560.000.000 de euro, conform Transfermarkt.

Vestea primită de belgieni după eşecul neaşteptat de la Mondial: „Am fost surprinşi”.

Urmăriți Playsport.ro și pe