România, mai repede la “neuro” decât la EURO! Înfrângere și în Bosnia-Herțegovina, arătăm ca o echipă de urna… funerară!

Gabriel Berceanu / 08.06.2022, 00:14
România, mai repede la “neuro” decât la EURO! Înfrângere și în Bosnia-Herțegovina, arătăm ca o echipă de urna… funerară!

Când vii după aproape nimic, adică după Podgorica, ești cumva norocos. Fie că ai fost pe teren atunci, fie că se mizează abia acum pe tine. Asta pentru că orice urmează să faci ascunde șansa pasului în față. Adică peste parametrii eșecului din Muntenegru, cu valori de clasele trenului, peste impresia delirantă lăsată de joc: aceea că suntem hotărâți mereu să arătăm că e posibil și mai rău. Iar speranței, cum ridică puțin capul, cum îi mai dăm o cazma cu fotbalul nostru peste bot!

Vezi așezarea, te freci la ochi și strângi din măsele. Credeai că nu mai poți simți asta? Avem 3 fundași centrali. Apar Manea și Camora în flancuri, dispar Rațiu și Bancu. Laterali și mai retrași în joc. În fața tuturor, trei mijlocași mai mult defensivi. Un 5-3-1-1. Am dat peste cap și grafica UEFA, în aplicația oficială apărem în 4-3-3, cu Burcă extremă stânga iar Cicâldău, dreapta 😊

Mda, a intrat toată frica în noi după Muntenegru. Păi nu tocmai frica era parcă problema noastră?! N-au zis Iordănescu și Cicâldău că trebuie să scăpăm de frică?! Dar… când vii după aproape nimic, orice urmează ascunde șansa pasului în față…

Vestea bună: baricada rezistă!

Ploaia torențială amână startul. Cât de optimist ai fi, după Podgorica te gândești că poate întârzierea le mai taie din elan bosniacilor… Și da, gazdele intră cu o biată tentativă de aplomb. O fi întârzierea, or fi problemele din vestiar cu selecționerul lor? Cert e că noi începem cam la fel cum ne știam.

De aceea, după primul sfert de oră avem posesie 34% iar Dzeko și ai lui strâng 4 cornere deja. Cum altfel, când începem în 5-3-1-1… Niță iese greșit în minutul 5, dacă și tu, Niță, începi să gafezi, e “groasă”! Suntem aidoma unei vietăți sângerânde, dar nu cu rană ascunsă, ci la vederea Europei, iar bosniacii par animalul de pradă, cu dans rotund la pândă pentru momentul potrivit, convins că va dormi sătul noapte asta. Hai să ne înșelăm!

Și Pușcaș e gata să întoarcă baricada spre gol în minutul 19! Scapă singur cu portarul după o pasă greșită a gazdelor, îl driblează cu fler, însă… nu poți să spui că a fost șut ce-a ieșit! Mingea curge moale spre poartă până e blocată de un fundaș! De ce așa?! Poate pentru că… frica!

Neîncrederea! N-a mai marcat pentru România din noiembrie 2020! Tot același motiv și trei minute mai devreme, când Răzvan Marin trage dezolant de la depărtare.

Pușcaș: cât fler, atâta indolență…

Ușor-ușor intrăm în uzura de morișcă bosniacă, pe tipar muntenegrean, zici că o fabrică iugoslavă care produce în serie așa ceva a rămas ascunsă în activitate. Dar baricada lui Edi rezistă! Ai lor se retrag fără motiv, urcăm liniile puțin, tindem spre puls de competiție, ținem de minge mai mult și mai bine, echilibrăm posesia.

Tot parcă nimic naștem și a doua mare ocazie, minutul 37. Pușcaș reia cu capul din trei metri, poziționat excelent, fix în portar, apoi Burcă trage cu sete, din respingere: tot nu e gol! George, ce conexistență bulversantă de fler și indolență!

Ce făcea Burcă acolo? Să fi știut UEFA ceva cu grafica ei și suntem noi nebuni? 😊 Mai pune Dzeko un lat din 11 metri și scoate Niță. Pauză. Ceva-ceva, nici nu știm cum și de ce, ar arăta că se poate.

Ne-am “revenit”

Trei schimbări Bosnia, zero noi. Iese fantoma lui Dzeko, intră Pjanici. Dar din fericire trendul pozitiv se menține pentru România. Spiritul e bun, lufturile ne mănâncă! Primul la 11 metri, Cicâldău după o centrare inspirată a lui Manea, apoi al lui Camora din unghi, deși urcase îmbucurător. Doar că ne mistuim iar în morișcă, în durități inutile, precipitare și nervi. Trupa lui Petev apasă doar prin cornere și centrări fără precizie.

Așa ne prinde finalul primei ore de joc. Așa rămânem și la golul anulat al bosniacilor, pentru fault la Niță. Intră și Kolasinac, cu alură de pilier. Doar că din fotbalul compus de ambele echipe la Zenica, în chip de biliard după 5 căni cu cafea, noi suntem cei care încasăm golul! Duljevici îl nimicește în flanc pe Manea, centrează pe jos în buza porții de unde Niță respinge în față, Prevljak bubuie pentru 1-0 (68). Ai văzut, Pușcaș, cam cum se trage de-acolo?

Edi reacționează rapid, intră Tănase, Alibec și Ivan, mai sunt vreo 20 de minute, rămânem în doi stoperi. Kolasinac scoate corner ciocnindu-se de Ivan, te gândești dacă al nostru rămâne întreg ori va fi nevoie să-l recompună staff-ul medical ca pe puzzle. Fundaș de Marseille versus atacant de România….

Mai speri, mai crezi, sfidezi imposibilul, rozi unghiile, te minți că n-am merita, totuși. Toate astea le faci și le simți. Dar din teren nu vine NIMIC. Pierdem iar, acum 0-1. Rămânem cu ocaziile alea, să ne spălăm pe cap cu ele mâine, 8 iunie, când naționala împlinește 100 de ani!

Epilog la centenar

Rămânem, de fapt, ca să nu ne mai mințim, cu ceea ce ar putea fi un banc genial, dacă n-ar fi realitatea: o stenogramă a ședinței Comitetului Politic Executiv al Comitetului Central PCR din 1989, când pierdeam 0-3 în Danemarca, preliminarii de Mondial italian. Merge perfect acum, cu tot absurdul ei, cu Leana Ceaușescu trezind involuntar înțelepciunea și umorul:

“Nicolae Ceaușescu: Ați văzut aseară, ce s-a întâmplat cu meciul de fotbal? Mi se pare că se ocupă un membru al Guvernului de sport.
Constantin Dăscălescu: Pur și simplu lipsă de organizare.
Elena Ceaușescu: Dar nici nu este nevoie să se ocupe un membru al Guvernului. Au jucat foarte prost.”

Până la retrageri individuale de sub tricolor, ne retragem ca echipă din fotbalul care contează, încet-încet, imperiu de funingine și orgoliu, fără temeiuri. Și fotbalul care contează nici măcar nu e al țărilor care merg la turnee finale cu rutina cu care noi începem alte drumuri și le încheiem repede sughițând. Nu, fotbalul care contează e acela unde oamenii tăi cred în tine și speră pentru tine. Din el ne retragem.

Astăzi, fix astăzi!, echipa națională împlinește 100 de ani. Ce bine că suntem vechi și că avem paradisuri pierdute din care să strângem confetti pentru azi! Că altfel suntem în zdrențe la ceas de sărbătoare și ne-a prins aniversarea mânjiți pe coate de neputință.

Nu i-am trăit pe toți 100, dar scriu pentru meciurile văzute cu ochii mei: suntem jos. O glumă amară îmi trece ca jungherul prin ceafă: “uite că n-a fost ghinion purtat de mine, 8 ani cât am lucrat împreună cu tricolorii, pierdem și-acum, după ce am plecat..”

Suntem jos de tot. Vom ajunge să trebuiască să ne ținem copiii departe de televizor când are meci România, ca de-un film în care apare o jumătate de sân filmat cu o cameră de la amanet. Altfel, riscăm să urască fotbalul.