România și cosmetica dușmanului

Marius Mitran / 06.10.2021, 09:18
România și cosmetica dușmanului

Vineri, România se va prezenta în meciul de la Hamburg ca să pregătească meciul de lunea viitoare, de la București, cu Armenia. Pe acesta, cu echipa lui Mikhitaryan, trebuie să-l câștigăm, la primul nici nu știm cum să ne gândim, aproape că nici nu ne pasă de el, mai degrabă ne încurcă. Mai ales că așa trebuie să ți le aranjezi în viață, unde ai șanse joci, unde nu, nu. Ai bani, mănânci, nu ai bani, nu ți-e foame. Chiar dacă ai în față e Germania, sau tocmai din cauza asta.

Prin tunelul neputinței

De fapt, chiar nu ne interesează, doar exersăm, așa, o atitudine, în fața lumii, cum că ne-ar afecta ceva în partida cu Germania. Poate să nu pierdem la scor, deși până și acest obiectiv minim este, pentru noi, unul greu spre imposibil de atins.

În realitate, noi avem, totuși, un plan de salvare și nemții nu intră în calculele noastre, din motivul simplu că nici noi nu mai contăm în planurile celor mari încă de pe vremea când jucam cu Mutu și Chivu, cu Rădoi și Tamaș, cu Daniel Niculae și cu Marica. Nu mai deranjăm pe nimeni în fotbalul important și atunci ni s-a făcut și nouă un culoar prin fotbalul mic, așa cum la nivelul echipelor de club s-a inventat Conference League.

Și, cum prin acest tunel al neputinței e la fel de probabil să ajungem nicăieri, precum în a treia lume a echipelor de club de pe continent, ne-a rămas iluzia calificării la un baraj care, odată câștigat, cine știe cum, ne va duce spre încă un baraj, și mai greu, nu doar prin prisma adversarilor, ci, mai cu seamă, din cauza fragilității selecționatei noastre naționale, una supusă unor transformări fără sfârșit, greu de înțeles și de acceptat.

Și atunci, ce trăim, în aceste zile, ba, am putea spune, în acești ani, când încă mai avem șanse la atingerea condiției de națiune care speră, conștientă că nu are nicio armă pentru a concretiza, în cele din urmă, nimic din aceste speranțe?

Trăim o joacă. Nu suntem în căutarea timpului pierdut, cu ceva rezultate, pe care îl invocam cu ultimele nume care au contat cu adevărat, în frunte cu Mutu și Chivu, ci asistăm la construcția unui alt timp, dar mai ales, al unei alte realități care să justifice o cursă către niciunde și un drum către nicăieri. Iar faptului concret și real că România este în continuare în anumite calcule, i se opune o spirală a valorii la care nu are acces.

România este astăzi în puținele cărți ale calificării tipărite pentru ea, grație faptului că Armenia a făcut egal la Erevan cu Liechtenstein, iar Macedonia de Nord, care învinsese Germania la ea acasă, nu a putut învinge în Islanda, deși a condus cu 2-0.

Germania e „imposibilul”

Suntem, avem o echipă națională de conjunctură a rezultatelor altora. Iar, ca să dea bine la public, umblă cu umbre pe pereți, ca în vechiul teatru chinezesc. Cosmetizează o realitate care nu există, dar care întreține iluzia că ar exista. Inclusiv adversarii, sau mai ales ei, intră în acest proces de înfrumusețare forțată, precum în saloanele de la geriatrie și gerontologie, împotriva timpului și a stării de lucruri naturale.
Pentru noi, Germania e imposibilul, nu-i așa? Tot pentru noi, Armenia e marele Rival, iar Macedonia de Nord e Egalul, așa cred. Acestea două din urmă sunt, de fapt, ce-am fi fost noi, dacă am fi avut noroc atât în viață, cât și peste hotare, știți vorba aia.

Nu știu ce vom face cu Armenia, luni, pentru că nu știm, nici unul dintre noi, ce plan vom avea cu Germania, vineri. Poate că Mirel Rădoi a gândit ceva, de pildă să joace cu rezervele meciul de la Hamburg și să păstreze intacte forțele titularilor, dar are cineva vreo bănuială, în acest mandat, cam care ar putea fi titular și care nu? Apoi, e un meci cu Germania, nu ar merita mai mult decât această ipotetică abandonare a oricărei mândrii? Nu ar fi mai cinstit să jucăm cu tot ce avem mai bun un meci cu penultima deținătoare a titlului mondial, ca și cum acesta ar fi adevăratul și unicul baraj de calificare pentru Qatar 2022? Prăbușită în lumea a treia spre a patra, nu e păcat să nu ne propunem nimic de la un meci cu un nume uriaș, pe care, oricum nu vom mai avea prea curând șansa să-l avem ca adversar? Nu ar fi acesta cel mai bun examen la care să ne prezentăm pentru a ști, vorba lui Iliescu în Decembrie ‘89, cine suntem și ce vrem? Și, mai întâi de toate, de ce mai suntem în stare, unde au dus infinitele experimente ale lui Rădoi?

Marele Început

Eu așa cred, că meciul care contează cu adevărat e cel cu Germania. Nu în clasament, pentru noi clasamentul e doar o iluzie. Odată prins acel loc doi, dacă va fi prins, ne va aduce în față un Haaland ori un Alvaro Morata, ori cine știe ce altă stea a fotbalului european și vom strânge rapid nu doar cărțile calificării, ci și pe cele ale norocului, puține și așa, și unele, și celelalte. Așa că, dragi tricolori, nu aruncați la coș meciul cu Germania, e singura partidă reală și singurul adversar cinstit, care e cine spune că e.

Germania-România, la Hamburg, pe arena lui Uwe Seeler, cel mai mare dintre toți, poate fi, paradoxal, acum, la sfârșit, marele Început pentru Rădoi. Și pentru tinerii noștri tricolori. Altfel, probabila victorie cu Armenia, o să ducă tot acolo. Adică în locul și în timpul de unde încă nu am plecat.