Românul care i-a umilit angajații lui David Beckham! Ce s-a întâmplat în campionatul american de fotbal

Moldoveanu Camelia / 18.10.2021, 18:42
Românul care i-a umilit angajații lui David Beckham! Ce s-a întâmplat în campionatul american de fotbal

Echipa lui David Beckham nu a avut nicio șansă în ultimul meci. El este românul care face senzație în campionatul american. Meciul Columbus Crew – Inter Miami s-a terminat cu scorul de 4-0.

Columbus Crew i-a umilit echipa lui David Beckham

Inter Miami, echipa lui David Beckham, a pierdut duminică în fața celor de la Columbus Crew cu scorul de 4-0. Echipa deținută de fostul mare fotbalist se află pe locul 11 în MLS cu 32 de puncte. Pe locul 10, după victorie, fiind chiar Columbus Crew cu 37 de puncte. În coada clasamentului se află Cincinnati (20 de puncte). New England este liderul clasamentului, având un total de 66 de puncte (20 de victorii, 6 remize și 4 înfrângeri).

Alexandru Mățan, fotbalistul transferat de Viitorul Constanța (actual Farul), la Columbus Crew în luna martie a intrat în minutul 74. Românul a fost decisiv în faza care a stabilit scorul de 4-0, o fază de fapt de autogol. Mijlocașul ofensiv român nu a marcat până acum niciun gol pentru echipa din Ohio, însă are o evoluție bună.

În schimbul transferului, gruparea finanțată de către Gică Hagi s-a ales cu 1,5 milioane de euro. Și Alexandru Mățan are motive să fie bucuros. In prima parte a acestui an au fost publicate, conform obiceiului, salariile tuturor jucătorilor angrenați în campionatul nord-american. Astfel s-a aflat faptul că Alex Mățan este plătit cu 375.000 de dolari la noul său club.

Inter Miami are probleme în MLS

Cu toate că are fotbaliști celebri în lot și plătește cele mai mari salarii, Inter Miami nu obține rezultate spectaculoase în MLS. Echipa lui David Beckham are un parcurs slab în campionatul nord-amercian iar toată lumea dă vina pe antrenorul Phil Neville. Înainte de a fi numit antrenor al celor de la Inter Miami, fostul jucător de la Manchester United antrenase naționala de fotbal feminin a Angliei, fără prea mare succes. Neville este un bun prieten cu David Beckham și a primit șansa de a face un mare pas înainte în carieră prin numirea pe banca tehnică a lui Inter Miami. În ciuda rezultatelor slabe ale echipei, Neville nu a părut deloc dispus să demisioneze.

Simt că am tot sprijinul conducerii. Nu e nevoie să discutăm, sunt la fel de îngrijorat. Sunt în fotbal de atâta timp, știu ce consecințe pot fi.

Este o serie de rezultate care pune presiune pe mine, iar modul în care am pierdut ultimul meci este inacceptabil. Îmi cer scuze și suporterilor”, declara Neville în urmă cu ceva timp.