Un tânăr fotbalist cu origini românești i-a cucerit pe israelieni. El a fost implicat într-un scandal de proporții, însă asta nu l-a împiedicat să continue să apară pe terenul de fotbal. Cine este Omer Atzili, fotbalistul cu cetățenie română care i-a uimit pe oficialii străini.
Omer Atzili a impresionat cu prestațiile sale. Tânărul fotbalist este legitimat la clubul de fotbal Maccabi Haifa. El a ales să joace în Israel, deși are cetățenie română. Presa din străinătate arată că jucătorul lui Maccabi Haifa deține cetățenie română pentru că unul dintre bunicii lui s-a născut la București, iar părinții săi sunt și ei cetățeni români.
Fotbalistul cu cetățenie română a îmbrăcat chiar și tricoul echipei naționale a Israelului. El a prins 24 de minute în tricoul primei reprezentative a Israelului. Nu a reușit să marcheze niciun gol în meciurile jucate cu Islanda, dar a fost lăudat pentru felul în care s-a descurcat pe teren.
Jucătorul lui Maccabi Haifa a fost desemnat fotbalistul anului după încheierea sezonului 2021/2022. Dar asta nu e tot! El a câștigat și titlul de cel mai bun pasator decisiv.
Înainte să primească aceaste distincții, sportivul a fost implicat într-un scandal de proporții. Româno-israelianul a avut o mulțime de probleme din cauza vieţii sale extrasportive. El a fost acuzat de viol după ce a avut de-a face cu o minoră, scriu cei de la Times of Israel. În același scandal a fost implicat și coechipierul său, Micha Dor.
Cei doi sunt suspectați de viol după ce au făcut sex cu două minore. Jucătorii au declarat poliției că nu știau că fetele nu au împlinit încă 16 ani (n.r. – vârsta consimțământului în Israel) și au predat autorităților telefoanele cu mesajele schimbate între cele două părți, în care fetele susțineau că au 17 ani.”, notează jurnaliștii de la Times of Israel.
Omer Atzili s-a născut pe 27 iulie 1993, într-un oraș din Israel. El a început să joace fotbal încă de la o vârstă fragedă.
De-a lungul timpului, Omer Atzili a fost legitimat la mai multe cluburi din Israel. Printre acestea se numără Hapoel Ironi Rishon LeZion FC (mai 2011 – iulie 2013), Beitar Ierusalim (iulie 2013 – august 2016), Granada (august 2016 – iunie 2017), Maccabi Tel Aviv
(iunie 2017 – iulie 2020), APOEL Nicosia (august 2020 – ianuarie 2021). Din ianuarie 2021 evoluează la Maccabi Haifa, echipă pentru care a marcat 20 de goluri și 10 asisturi.