Marius Șumudică a rămas liber de contract, după ce s-a despărțit de CFR Cluj, dar ar putea prelua în curând o echipă de top din străinătate. Antrenorul a fost ademenit cu un salariu uriaș!
Marius Șumudică este la un pas să revină în zona Golfului. Tehnicianul în vârstă de 50 de ani este dorit de cei de la Al Ahli Jeddah. Clubul se află într-o situație dificilă, iar oficialii au negociat deja un posibil contract cu Șumudică. Anunțul a fost făcut de presa din Arabia Saudită. Informația a apărut chiar pe prima pagină în țara din Orientul Mijlociu.

În momentul de față, formația din Arabia Saudită este pe locul 12 din 16, cu 5 puncte, iar vineri joacă împotriva liderului Al Ittihad. În cazul în care va pierde, conducerea va renunța la antrenorul Besnik Hasi, iar Șumudică va fi alesul arabilor.
Înainte de a ajunge la Campioana României, Marius Șumudică a scris istorie în campionatul Turciei. Antrenorul român a reușit performanțe excelente la Gaziantep. Ulterior, el a trecut pe la Rizespor, formație pe care a lăsat-o pe locul 16, la doar două puncte deasupra liniei retrogradării.
De asemenea, a mai antrenat la Rocar, Inter Gaz, FC Național, Farul, Gloria Bistrița, Rapid, Kavala, Astra, FC Brașov, FC Vaslui, U Cluj, Al Shaab, Chidjna, Kayseri și Al Shabab.
Deși este fan recunoscut al Rapidului, Marius Șumudică a recunoscut că nu vrea să meargă la Rapid.
Nu se pune problema să merg la Rapid, însă ştiţi foarte bine ce înseamnă pentru mine Rapidul, înseamnă totul. Este viaţa mea, acolo m-am simţit cel mai bine, am făcut performanţă ca jucător, însă în momentul de faţă nu se pune problema ca să merg la Rapid. Rapidul are un antrenor foarte bun, care i-a promovat.”, a spus Marius Şumudică la Radio Sport Total FM.
Nici nu merg la meciurile Rapidului, nu vreau să creadă cineva că pun presiune.”, a mai spus tehnicianul.
Marius Şumudică a jucat la Rapid între 1997 şi 1999 și între 2001 şi 2002. Ca antrenor, Şumudică a activat la echipa din Giuleşti între aprilie şi iunie 2010, în 32 de meciuri, cu o medie de 1.63 puncte câştigate pe meci.