S-a aflat unde au eșuat negocierile dintre Ladislau Boloni și FRF! Cum l-a ales Burleanu pe Edi Iordănescu

Robert Zanfir / 22.01.2022, 21:12
S-a aflat unde au eșuat negocierile dintre Ladislau Boloni și FRF! Cum l-a ales Burleanu pe Edi Iordănescu

Edi Iordănescu a bătut palma cu Răzvan Burleanu și urmează a fi anunțat oficial în cursul zilei de marți. Între timp, s-a aflat și cum au căzut negocierile cu Ladislau Boloni, deși acesta era ca și instalat la cârma naționalei.

Peste două luni au durat căutările pentru urmașul lui Mirel Rădoi. Răzvan Burleanu a înșirat numele, unele dintre cele mai grele din fotbalul românesc, dar naționala a rămas fără antrenor. Între timp, a venit și soluția salvatoare. Edi Iordănescu.

S-a aflat unde au eșuat negocierile dintre Ladislau Boloni și FRF! Cum l-a ales Burleanu pe Edi Iordănescu

Fostul antrenor al FCSB este aproape de vârful carierei. Sâmbătă a avut ultima întâlnire cu FRF, iar marți va fi anunțat oficial. Totuși, ce s-a întâmplat cu Ladislau Boloni?! Fostul selecționer a fost ca și numit, după patru runde de negocieri. În acest timp, Boloni a fost vizitat la Nisa, ca apoi să vină la București.

Mihai Stoica, un susținător declarat al lui Boloni, spune că acesta a exagerat cu clauzele și cerințele impuse.

„Mai vorbim şi noi şi mai aflăm una, alta. Am înţeles că, mă rog, condiţiile pe care le-a pus… Eu nu înţeleg de ce i-a făcut pe cei de la federaţie să meargă la Nisa şi de ce a venit el să discute aici, dacă din start era o chestie…

Ar fi vrut să fie selecţioner, dar fără nicio clauză de obiectiv, în general”, a spus Mihai Stoica, potrivit TelekomSport.

Din câte se pare, Boloni a cerut chiar și ca unul dintre secunzi să fie Adrian Ursea. Fostul antrenor al lui Nice a fost la un moment dat pe lista celor de la FRF, care acum au refuzat varianta.

Mihai Stoichiță, despre negocierile cu Boloni: „Au apărut clauzele”

Mihai Stoichiță a fost nelipsit de la negocierile pentru postul de selecționer. Directorul tehnic al FRF a vorbit sâmbătă despre ce a dus la blocarea discuțiilor cu Boloni.

„Pe 27 noiembrie a fost prima întâlnire cu Gică Hagi. După aceea știți. Oricare dintre cei care au fost până acum erau potriviți pentru națională.

Nu vreau să reiau ce s-a întâmplat cu Boloni. Loți probabil va organiza o conferință în care își va spune punctul de vedere. Știți deja, au apărut clauzele, n-are sens să le reluăm. Președintele Burleanu a fost mereu în contact cu toți cei care au fost pe acea listă”, a declarat Stoichiță.

Ați avut multă răbdare și vă mulțumesc, din păcate încă nu pot să vă spun ceva concret. Iese nea Mihai [Stoichiță] acum și poate să spună mai multe despre poziția Federației. Sunt perspective foarte importante și e posibil să se materializeze. Vedem.

Sunt șanse foarte mari, mai multe detalii vă dă nea Mihai, poziția Federației contează cel mai mult. Eu tot ce pot să spun e că îmi doresc foarte mult. De-asta sunt aici.

(Ne califici la Euro? – n.r.) Doamne-ajută! Deocamdată să se oficializeze, după care pot să vă spun mai multe
Edi Iordănescu