Robert Lewandowski își vede visul cu ochii. Polonezul este așteptat să semneze chiar în acest weekend cu Barcelona. Campioana Germaniei a acceptat inevitabilul și este pregătită să îl dea drumul golgheturului. Banii vor fi reinvestiți pentru un alt transfer important.
Barcelona este în criză financiară, dar tot dă lovitură după lovitură pe piața transferurilor. Kessie și Christensen au venit gratis, iar pentru Raphinha, de la Leeds, Barcelona s-a angajat să plătească 75 de milioane de euro. Catalanii arată că rămân una din principalele forțe ale continentului, mai ales acum că se vor baza și pe cel mai bun atacant de careu din lume.
Supergolgheterul lui Bayern mai avea contract un an de zile în Bavaria dar anunțase că nu mai vrea să rămână. Mai ales că nici conducerea clubului nu s-a grăbit să îi ofere o nouă înțelegere atacantului de 34 de ani. După 8 sezoane în care a cucerit 19 trofee și a marcat 238 de goluri doar în Bundesliga, polonezul dorește o altă provocare. Șansa de a juca la Barcelona l-a făcut pe Lewa să forțeze transferul și i-a pus pe șefii lui Bayern într-o poziție imposibilă.
Până la urmă bavarezii obțin o sumă bună pentru un fotbalist de 34 de ani, care mai avea și un an de contract. Bavarezii au adus deja un star pentru a-l înlocui pe Lewandoski, în persoana lui Sadio Mane, de la Liverpool. Fanii vor aștepta să vadă cu se va descurca campioana Germaniei, fără mașina de goluri din Polonia. Banii primiți pe polonezi vor fi reinvestiți pentru aducerea fundașului De Ligt, de la Juventus.
În schimb, fanii Barcelonei au motive să aștepte noul sezon. Dacă anul trecut clubul părea în colaps, președintele Laporta și antrenorul Xavi au schimbat total fața echipei. Iar acum Barcelona va avea o echipă capabilă să se bată la titlu cu Real Madrid și Atletico Madrid. Pe lângă tinerii de mare valoare, au venit fotbaliști cu mare experiență. Și acum Xavi are variante pe toate pozițiile.
În defensivă, Pique și Araujo par să rămână titulari, dar Christensen reprezintă o opțiune bună, alături de Eric Garcia. Mai mult, pe flancul drpet încă este așteptat să vină veteranul de la Chelsea, Azpilicueta, iar pe stânga va rămâne titular Jordi Alba. Nici linia de mijloc nu va suferi schimbări, cu veteranul Busquets, flancat de tinerii Gavi și Pedri. Dar nou venitul Kessie va pune presiune pe titulari.
Atacul va fi unul spectaculos. Raphinha se va bate pentru un loc pe flancul stâng cu Ansu Fati. Lewandowski va fi titular pe centru, cu Aubameyang variantă de rezervă. Ferran Torres și Dembele se vor lupta și ei pentru al treilea loc în atac.