FC Barcelona are șanse uriașe de a-l păstra! Olandezul de Jong vrea să continue pe Nou Camp

Robert Zanfir 09.07.2022, 00:00
FC Barcelona are șanse uriașe de a-l păstra! Olandezul de Jong vrea să continue pe Nou Camp

Ronald Koeman l-a dat de gol pe Frenkie de Jong. Fostul antrenor de pe Nou Camp a dezvăluit că a discutat cu mijlocașul olandez. Ar vrea să continue la Barcelona, în ciuda ofertelor de la Chelsea și Manchester United.

Barcelona este (încă) în criză financiară. Totuși, catalanii sunt între cele mai prezente cluburi pe piața transferurilor. Semn că Joan Laporta si compania vor să revină rapid în elita fotbalului european. Robert Lewandowski rămâne o țintă. Interesul pentru Bernardo Silva este pe cale să declanșeze un scandal de proporții între Manchester City și Barcelona. Între timp, catalanii și-au asigurat serviciile lui Frank Kessie, venit de la Milan.

FC Barcelona are șanse uriașe de a-l păstra pe olandezul Frenkie de Jong

Marile cluburi au mizele lor, în lumea lor. Frenkie de Jong a devenit prilej de război între Barcelona, Chelsea și Manchester United. Transferul jucătorului a ajuns subiect și la turneul de golf patronat de Ronald Koeman. Fostul antrenor al Barcelonei a dezvăluit că jucătorul nu ar intenționa să plece.

„Am multe contacte cu Frenkie şi îi cunosc situaţia. El mi-a spus zilele trecute că vrea să rămână la Barca. Barca a păstrat mereu ce este bun, iar jucători precum Frenkie nu se vând”, a spus Koeman, care a participat, vineri, la un turneu caritabil de golf la Barcelona.

Joan Laporta, Pe Guardiola și alte personalități sunt așteptate să participe la turneul „Koeman Cup by Sportium”, ale cărui încasări vor merge în conturile Fundaţiei Cruyff.

Potrivit celor de la Telegraph, jucătorul ar avea de recuperat 17 milioane de euro din partea clubului, motiv pentru care s-ar opune unui transfer. Pe de altă parte, Barcelona a pus ochii pe Bernardo Silva, iar aducerea portughezului ar depinde de decizia finală în cazul lui de Jong.

Cesar Azpilicueta și Marcos Alonso sunt alte ținte care ar putea deveni monede de schimb între Barcelona și Chelsea, de această dată. Numitor comun? Frenkie de Jong.

Barcelona și Chelsea se bat, United câștigă?

Când doi se bat… United câștigă. Ca și cum nu era destul de complicat, în ecuație a intrat și Manchester United. Rivala lui City a făcut chiar și o ofertă pentru De Jong. Este gata să dea 65 de milioane de euro plus 20 de milioane clauze de performanță. O sumă care s-ar apropia de pretențiile lui Joan Laporta.

  • 60 de milioane de euro este cota lui Frenkie de Jong, conform transfermarkt
  • 8 goluri în 98 de partide a reușit mijlocașul olandez pentru Barcelona

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622