Scandal sexual uriaș în Statele Unite. O jucătoare de tenis și-a dat în judecată antrenorul. “M-a agresat sub pretextul că mă învață tehnici noi”

Moldoveanu Camelia 30.03.2022, 17:50
Scandal sexual uriaș în Statele Unite. O jucătoare de tenis și-a dat în judecată antrenorul. “M-a agresat sub pretextul că mă învață tehnici noi”

Kylie McKenzie, o jucătoare de tenis în vârstă de 23 de ani, a pornit un scandal uriaș în Statele Unite. Sportiva își acuză fostul antrenor de agresiune sexuală și a dat în judecată Federația Americană de Tenis (USTA) pentru mușamalizarea problemelor bărbatului.

O jucătoare de tenis acuză USTA că a ascuns istoricul antrenorului agresor

Kylie McKenzie s-a prezentat la o conferință de presă alături de avocatul ei pentru a declara public faptul că a fost agresată sexual de fostul antrenor. Jucătoarea de tenis susține că Anibal Aranda are un istoric negativ cunoscut de către Federația Americană de Tenis (USTA), motiv pentru care acțiunea din instanță se va îndrepta către ambele părți.

Jucătoarea de tenis a subliniat faptul că în 2015, înainte să fie antrenată de către Anibal Aranda, cel din urmă a agresat o femeie într-un club de noapte. USTA ar fi ascuns plângerea la poliție făcută de victimă.

Kylie McKenzie suferă acum de anxietate și atacuri de panică, lucruri care i-au afectat cariera. Jucătoare de tenis a subliniat că toate aceste traume au apărut în urma abuzurilor sexuale.

Am crescut în sistemul USTA și am avut încredere totală în ei. Am sperat că vor lua în serios acest incident, dar m-am înșelat. Aranda m-a atins în părțile intime, m-a agresat sexual, sub pretextul că mă învață tehnici noi de antrenament”, a spus McKenzie.

Anibal Aranda a fost suspendat pentru doi ani, însă provizoriu. În urma unei anchete o să se stabilească dacă există dovezi care să confrime agresiunea sexuală. De menționat este faptul că antrenorul a negat totul.

Kylie McKenzie ocupă locul 1237 în clasamentul ITF. În anul 2016 ea a ajuns pe cea mai înaltă poziție din carieră, locul 696 în ierarhia WTA.

Mihaela Buzărnescu a recunoscut că a fost „abuzată mental” de către Marco Dulca

Revenind pe teritoriul României, Mihaela Buzărnescu a făcut o dezvăluire șocantă pe contul de Instagra. Se pare că nu doar problemele profesionale au ținut-o departe de ochii curioșilor, ci și problemele personale. Playsport.ro a semnalat posibila problemă din paradis în luna februarie, însă Miki abia acum a recunoscut că relația cu Marco Dulca s-a încheiat. Din nefericire, se pare că fotbalistul ar fi avut un comportament total neadecvat față de iubita sa, comportament pe care Mihaela Buzărnescu la caracterizat ca fiind un „abuz mental”.

Aceste ultime 6 luni au fost foarte grele pentru mine, atât pe plan profesional, cât și pe plan personal. Sunt atât de recunoscătoare că am revenit după accidentare și că pot juca din nou.

În viața personală am pus totul pe tavă, m-am implicat total, la fel cum o fac și în viața profesională. Dumnezeu știe prin ce am trecut, dar eu am fost cea care a acceptat insultele, umilințele, accidentările, acuzațiile produse de imaginația lui. Ce abuz mental! Aceste lucruri lasă urme. Toate relele pe care le-am primit și prin care am trecut se vor transforma în ceva bun pentru mine, într-un anumit moment”, este mesajul pe care Mihaela Buzărnescu l-a postat pe contul ei oficial de Instagram.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622