Scene emoționante la TV, după moartea lui Ivan Patzaichin. „E un șoc! Ce să spun?”

Dumitru Adrian / 05.09.2021, 11:25
Scene emoționante la TV, după moartea lui Ivan Patzaichin. „E un șoc! Ce să spun?”

Moartea lui Ivan Patzaichin a îndoliat și întristat toată țara. Vestea că fostul mare sportiv al României a murit l-a făcut pe Mihai Stoichiță să plângă în direct, la TV. Chiar dacă erau prieteni, oficialul FRF nu fusese înștiințat că Patzaichin a murit.

În momentul în care a aflat că fostul mare sportiv a decedat, oficialul FRF a început să plângă. „Mi-ai pus un nod în gât. Nu am știut acest lucru… Îmi dau lacrimile acum. Îmi era foarte drag acest om. E un șoc! Ce să spun? Este unul dintre cei mai mari sportivi din România. Este șocant. Îl știam puternic, un simbol. Nu se poate uita un astfel de om. Nicăieri, niciodată în România”, a spus Mihai Stoichiță, oficialul FRF, pentru Pro X.

Mihai Stoichiță a prețuit mereu prietenia oferită de Ivan Patzaichin. „Este o onoare să fiu printre prietenii lui, este o mare onoare”, afirma oficialul FRF.

Ivan Patzaichin a trăit un chin în ultimele luni

Ivan Patzaichin a fost multiplu campion olimpic, mondial şi european. Ultimele 3 luni, fostul mare sportiv și le-a petrecut internat la Spitalul „Elias”. Fusese diagnosticat cu o boală incurabilă. Starea lui s-a agravat în ultima lună, iar duminică a încetat din viață.

Din informațiile obținute până în prezent, se pare că Patzaichin a murit în brațele fiicei sale, Ivona. Ultima perioadă a fost chinuitoare pentru campionul român, având o formă gravă a bolii. Familia dorea să îl ducă în Israel sau Turcia, la tratament, însă, din păcate, nu au mai apucat.

Nu a vrut, în timpul ăsta, să-l vadă cineva. Refuza vizitele și nici la telefon nu răspundea. Spunea că vrea ca lumea să-l știe așa cum a fost, nu măcinat fizic. În urmă cu câteva luni a trecut printr-o altă cumpănă, tot de la boală, însă medicii de la Elias au reușit să-l stabilizeze. Se deplasa cu cadrul metalic și refuza să se știe că e bolnav.