CFR Cluj este lider detașat în Liga 1. Ardelenii ocupă prima poziție, la o distanță de zece puncte față de FCSB, locul doi și vicecampioana țării.
Totuși, aceștia nu vor avea parte de o iarnă simplă, deoarece Dan Petrescu a început deja curățenia. Acesta dorește să scape de mai mulți fotbaliști, timp în care încearcă să „ademenească” alți trei în Ardeal.
Din lotul pe care îl are la dispoziție, Dan Petrescu plănuiește să se despartă de nu mai puțin de zece jucători: Denis Alibec (împrumutat de la Kayserispor), Denis Ciobotariu, Karlo Letica, Cristiano Figueiredo, Guessouma Fofana, Jonathan Rodriguez, Ovidiu Hoban, Denis Rusu, Mihai Butean și Răzvan Andronic.
Cu excepția lui Alibec, niciunul nu a fost om de bază în acest sezon. Singurul semn de întrebare rămâne legat de Runar Mar Sigurjonsson, cel care fie va pleca împrumut, fie va trebui să accepte o micșorare a salariului de 38.000 de euro lunar.
În ceea ce privește venirile, Dan Petrescu are trei ținte pe listă: Alexi Pitu și Constantin Grameni, ambii legitimați la Farul, dar și George Pușcaș, atacantul celor de la Reading. În ceea ce-l privește pe Pitu, jucătorul de 19 ani al Farului, ardelenii doresc să achite un milion de euro pentru a-și asigura serviciile acestuia. Pe de altă parte, George Pușcaș, cel ce trece printr-o perioadă dificilă la Reading, ar urma să fie adus împrumut, dacă cele două cluburi se înțeleg.
Președintele clubului CFR Cluj, Cristi Balaj, a vorbit despre situația de la echipă, la Digi Sport Special. Acesta a declarat că ardelenii trebuie să rezilieze cu jucătorii pe care îi plătesc, dar care nu sunt pe lista Ligii Profesioniste de Fotbal.
În iarnă, trebuie să scăpăm de jucătorii pe care CFR Cluj îi plătește, dar care nu sunt pe listă. Nu putem să-i mai trecem pe listă, am făcut cerere către FRF și LPF și nu s-a putut rezolva. Diferența de bani care nu ne permite să fim la zi cu salariile este generată de salariile jucătorilor care nu intră pe listă.
Este o situație neplăcută pe care o vom rezolva. Este neplăcut și pentru jucători, ai posibilitatea să joci și nu o poți face din cauza unei liste. Avem și câteva nume pe lista de achiziții, aici, antrenorul are ultimul cuvânt. Trebuie să-l sprijinim pe Dan Petrescu” a spus acesta.
CFR Cluj se îndreaptă cu pași repezi spre al cincilea titlu consecutiv. Aceștia au zece puncte avans și sunt cea mai constantă echipă din acest sezon.