Tudor Băluță își încheie aventura la Dinamo Kiev, anunțul a fost făcut de către Mircea Lucescu. Ce se întâmplă cu jucătorul în sezonul viitor.

Tudor Băluță nu a reușit să joace prea mult pentru Dinamo Kiev. Românul a suferit o accidentare care i-a permis să performeze doar în două meciuri pentru echipa din Ucraina. Acest lucru l-a determinat pe Mircea Lucescu să-l trimită de unde a venit, adică de la Brighton.
Jucătorul a fost cumpărat de la Viitorul cu trei milioane de euro, în februarie 2019. Ulterior el s-a alăturat echipei lui Mircea Lucescu, însă leziunea suferită l-a ținut departe de teren. El se va întoarce la „clubul-mamă”, de acolo de unde a fost împrumut pentru Dinamo Kiev.
A fost accidentat, a făcut operație, a avut o fractură, de abia de foarte puțin timp, de vreo 2-3 zile, și a scos aparatul ăla care l-a… Avut ghinion, mare ghinion. Bineînțeles că nu va mai juca până la sfârșit și bineînțeles că și-a încheiat anul aici. Nu pot decât să-i doresc să aibă parte de un club care să-l înțeleagă și el să înțeleagă clubul. Și mai rămâne să fie sănătos.
(n.r. – nu se pune problema să mai continue) Nu, nu, nu. În niciun caz”, a spus Mircea Lucescu, în direct la emisiunea Sport Center de la Telekom Sport.
Din cauză că a jucat doar în două meciuri, situația lui este una dificilă și îi dă mari bătăi de cap și lui Mirel Rădoi. Fără un club la care să activeze constant, echipa națională nu se va putea baza pe el. Tudor Băluță a reușit să joace, din păcate, doar opt minute în Liga Campionilor.
El este un fotbalist român, care joacă pe post de fundaș la Dinamo Kiev în Premier Liga, împrumutat de la Brighton & Hove Albion FC. Pe plan internațional, are prezențe la națională pentru România, România U19 și România U21
Antrenorul român de 75 de ani este la un pas să câștige titlul în Ucraina. Dinamo Kiev mai are nevoie de 3 puncte în 4 runde pentru a putea fi marea campioană. Echipa se află în fruntea clasamentului, la 10 puncte în fața următoarei echipe.