Se întoarce Răzvan Lucescu și se apucă de treabă. Antrenorul român a făcut anunțul oficial

Gabriel Peneș / 24.03.2021, 15:19
Se întoarce Răzvan Lucescu și se apucă de treabă. Antrenorul român a făcut anunțul oficial

Se întoarce Răzvan Lucescu și se apucă de treabă. Antrenorul român a făcut anunțul oficial. Tehnicianul de 52 de ani s-a despărțit de Al Hilal luna trecută. O plecare nemeritată după rezultatele fabuloase obținute în sezonul trecut. Dar banii patronilor, de oriunde ar fi ei, „văd” doar ziua de azi. Memoria e „amputată”. Uneori, voit. Ofertele n-au lipsit, după aceea. Acum, Lucescu s-a decis.

Se întoarce Răzvan Lucescu și se apucă de treabă

Se întoarce Răzvan Lucescu și se apucă de treabă. Dar nu chiar imediat. Sunt ani și ani de când cel căruia i se spune deja pe numele întreg, nemaifiind „junior”, n-a avut o pauză „sabatică”. Vă mai amintiți că a fost și selecționerul României? Alți tehnicieni îmbătrânesc visând la funcția respectivă. Ori o privesc ca pe o încununare de final a carierei. Dar a trecut aproape un deceniu de când Lucescu pleca de la națională. Și asta, după un mandat de 2 ani plini.

Acum, fostul antrenor – și ar urma o înșiruire cam lungă de echipe – vrea să redevină „actualul antrenor”. Dar de la vară, pentru că nu-și dorește să preia o echipă „din mers”.

Nu voi mai antrena până la vară. Am o vârstă, am trecut prin multe experiențe, am avut și un mare succes în ultimii ani, deci nu cred că duc eu lipsă de posibilități. De ce să nu mă întorc în Grecia sau Arabia Saudită? Sunt locuri unde am trăit momente incredibile. A fost situația de așa natură în Grecia… am câștigat campionatul, am fost neînvinși, record pentru fotbalul grec”, a declarat Lucescu la emisiunea Fotbal Club, de la Digi Sport.

Se întoarce Răzvan Lucescu și se apucă de treabă. Antrenorul român a făcut anunțul oficial
Se întoarce Răzvan Lucescu. Dar la vară. Probabil, la fel va face și Cosmin Olăroiu, nevoit să plece de la echipa chineză Jiangsu Suning și căruia i s-a propus să preia chiar fosta formație a lui Lucescu, Al Hilal

Antrenorul român a făcut anunțul oficial

Lucescu a mai spus că ideea cum că fotbalul din zone considerate, încă, „exotice”, ar fi slab, e una preconcepută. Și provine din necunoașterea realităților de la fața locului.

Uite, am vorbit cu Oli (n.r – Cosmin Olăroiu), după câștigarea campionatului în China. Voi nu urmăriți, e departe, altă lume, dar oamenii din Europa trăiesc cu o idee proconcepută, că fotbalul de acolo e foarte slab. Nu e adevărat. Arabia Saudită are unul dintre cele mai dificile campionate din lume. Nu zic cel mai valoros, dar dificil” , a spus tehnicianul român la emisiunea citată.

El a adăugat că și în Arabia și în China concurența e la un nivel înalt. Iar lupta se dă cu antrenori importanți, ce provin din fotbalul puternic din Europa.

În Asia, Oli, ca să câștige, a întâlnit antrenori francezi, spanioli, italieni. Eu am întâlnit francezi, belgieni, spanioli, germani…”, a mai spus Răzvan Lucescu.

De la plecarea de la Al Ahli, au fost ori s-a vorbit despre oferte de la cluburi importante. Fenerbache, din Turcia, AEK Atena, din Grecia – „unde aș fi putut să merg, dar prefer să aștept” – chiar și fosta lui echipă, PAOK Salonic au „adulmecat” posibila „racolare” a lui Lucescu. Ba chiar și dinspre Parma românilor Man și Mihăilă a venit un zvon, neconfirmat însă.

Până la decizia finală, Răzvan Lucescu preferă să își mai tragă sufletul. Și să ia decizia cea mai potrivită. Poate nu cea mai bună, dar cea mai potrivită planurilor lui pentru meseria care îl macină interior, ca o pasiune canibală. Parcă seamănă cu cineva la fel de cunoscut, nu?