Giuleștenii speră să rezolve problema lui Mihai Iosif cât mai repede cu putință. Antrenorul Rapidului a devenit noua senzație din Liga 1. Dintr-un tehnician de manta rea, cel supranumit Miță a transformat trupa de lângă Podul Grant, într-o forță din Liga 1.
Rapidiștii au pierdut primul meci de abia în etapa a 7-a, iar asta după ce au rămas în 10 oameni, cu Craiova. Mihai Iosif nu poate da, însă, indicații în timpul meciurilor. Antrenorul nu deține licența PRO și asta se poate transforma într-un mare dezavantaj pentru Rapid.
Regulamentul este clar, nu ai licență PRO, nu poți da indicații în timpul partidei și nici să participi la conferințele de presă oficiale. Nu este scutit nimeni, deși în Liga 1 sunt antrenori ca Mihai Iosif sau Marius Croitoru, care chiar au avut rezultate foarte bune. Conducerea din Giulești nu este deloc mulțumită de această situație. Iar președintele Daniel Niculae consideră că trebuie găsită o soluție care să îi permită antrenorului să își facă meseria. Fostul atacant va încerca să obțină o derogare de la Casa Fotbalului.
Cu siguranță vom găsi înțelegere. Sunt foarte mulți antrenori în acest sezon fără licență PRO și au rezultate. Miță suferă foarte mult, mai ales după ultimul meci, unde nu s-a ridicat aproape deloc de pe bancă. Multă lume suferă pe lângă el. Antrenorul și echipa sunt un tot unitar. Chiar dacă jucătorul de pe partea cealaltă nu aude indicațiile, este important să îl vadă pe antrenor că le dă, să simtă că acesta este alături de el, a precizat Daniel Niculae, conform Digisport.
Daniel Niculae este încrezător, asta chiar dacă președintele Fedarației tocmai ce declarase că nu va face nicio excepție de la regulă. Răzzvan Burleanu a ținut o conferință de presă în care a atins și acest subiect. „Nu s-a schimbat nimic” a declarat oficialul de la Casa Fotbalului. Președintele anunță că va rămâne intransigent.
UEFA este clară, la nivel mare, profesionist, ai nevoie de cea mai importantă calificare, aceea este licența PRO. Regulamentul nu s-a schimbat în ultimii ani, nu este nou, îl avem de câțiva ani buni, nu se poate spune că nu s-a știut. Antrenorii în cauză se pot adresa Școlii de antrenori și să se înscrie repede la cursuri. Aceste programe de pregătire sunt pentru ei. În trecut, Federația era criticată pentru că nu intervine pe acest subiect. Acum, FRF este criticată tocmai pentru că intervine, a declarat Burleanu