Laurențiu Reghecampf se află sub o presiune destul de mare la Universitatea Craiova. Deși a fost anunțat cu surle și trâmbițe la formația din Bănie, fiind prezentat drept garantul implicării echipei în lupta pentru titlu, antrenorul de 46 de ani nu a reușit să se ridice la nivelul pretențiilor.
Universitatea Craiova se află doar pe locul 5 în Liga 1, la mare distanță de primele două poziții și în pericol să rateze chiar play-off-ul. Astfel, așa cum se practică în fotbalul românesc, au apărut imediat zvonuri legate de o eventuală demitere a lui Reghecampf.
Ba chiar s-a scris despre faptul că Mihai Rotaru i-ar fi dat deja un ultimatum antrenorului. Patronul ar fi decis să îl demită pe acesta dacă Universitatea Craiova nu va câștiga următoarele două meciuri de campionat, cu CFR Cluj pe teren propriu și cu Dinamo în deplasare. Ba mai mult, Rotaru i-ar fi găsit și un înlocuitor în persoana lui Marius Șumudică.
După toate aceste zvonuri, a venit și o reacție oficială din partea Universității Craiova pe seama acestui subiect. Pavel Badea, directorul clubului din Bănie, s-a arătat chiar uimit de faptul că Laurențiu Reghecampf rezistă în continuare presiunii care este pe umerii săi în ultimele săptămâni.
Mai mult, Badea chiar l-a atacat subtil pe antrenor pentru ultimele rezultate. Legat de o eventuală demitere a acestuia, directorul Universității Craiova a dezvăluit două posibile nume de înlocuitori ai lui Reghecampf. Este vorba despre Mirel Rădoi și Eugen Neagoe.
Având în vedere rezultatele, mă mir că nu a intervenit o presiune încă de dinaintea meciului cu Rapid. Mă mir că rezistă pe baricade! Parcă și-a atras negativul. Reghe a avut o perioadă foarte bună, cu rezultate foarte bune. Culmea e că el declara tot timpul că trebuie să fim atenți, că nu vom câștiga tot timpul…
Parcă își pregătea terenul pentru când o fi rău. L-a pregătit extrem de bine, că după nu a mai reușit să câștige un meci în 7 etape. A fost și un concurs de întâmplări nefericite, dar asta este situația.
Momentan avem antrenor. Mirel (n.r. Rădoi) poate fi o soluție în viitor pentru postul de antrenor. La fel de bine poate fi o soluție și Eugen Neagoe! Are ADN-ul de oltean, ca și Mirel de altfel, dar are avantajul că are experiență și știe ce reprezintă Universitatea în această zonă.
A jucat la această echipă, este implicat emoțional, ceea ce este un aspect extrem de important. Eu i l-am propus de mai multe ori lui Mihai Rotaru, dar sunt banii lui și face ce vrea cu ei”, a spus Pavel Badea potrivit gds.ro.
Având în vedere informațiile apărute la finalul anului trecut, este foarte probabil ca Mirel Rădoi să fie înlocuitorul lui Reghecampf la Universitatea Craiova, în cazul în care acesta va fi demis de Rotaru.