Secretul victoriei istorice a lui Novak Djokovic la Roland Garros. Ce s-a petrecut departe de ochii lumii

Giosanu Catinca / 15.06.2021, 19:53
Secretul victoriei istorice a lui Novak Djokovic la Roland Garros. Ce s-a petrecut departe de ochii lumii

Novak Djokovic a reușit, în mod miraculos, să revină în finala Roland Garros 2021, după ce a fost condus cu 2-0 la seturi. Ce s-a petrecut departe de ochii lumii?

Secretul victoriei istorice a lui Novak Djokovic la Roland Garros

Novak Djokovic, numărul unu mondial, a câştigat turneul de Mare Şlem de la Roland Garros, impunându-se în cinci seturi, 6-7 (6/8), 2-6, 6-3, 6-2, 6-4 în faţa grecului Stefanos Tsitsipas. Victoria tenismenului sârb a survenit după o revenire fantastică.

Djokovici l-a învins în finală pe grecul Stefanos Tsitsipas ( numărul 5 mondial), scor 6-7 (6), 2-6, 6-3, 6-2, 6-4. Partida a durat în jur de patru ore şi 12 minute.

Acesta este cel de-al 84-lea trofeu la simplu din cariera lui Djokovici. Mai exact, al treilea din acest an (după Australian Open şi Belgrad). La Roland Garros, sportivul în vârstă de 34 de ani s-a mai impus în 2016.

Stefanos Tsitsipas și Novak Djokovic / Sursa Foto: Profimedia
Stefanos Tsitsipas și Novak Djokovic / Sursa Foto: Profimedia

Ce s-a petrecut departe de ochii lumii

Novak Djokovic a revenit, duminică, de la 0-2 la seturi în finala cu Stefanos Tsitsipas și a cucerit al doilea său titlu la Roland Garros, al 19-lea al carierei. Liderul mondial din ATP a câștigat finala cu Tsitsipas, scor (6) 6-7, 2-6, 6-3, 6-2, 6-4. Așa s-a oprit și blestemul Rafael Nadal la Roland Garros.

Niciunul dintre cei care l-au învins pe iberic la Paris nu au reușit până acum să câștige și trofeul. Soderling a pierdut finala cu Federer în 2009. Djokovic a pierdut și el finala cu Wawrinka în 2015. Duminică, acest ”blestem” a fost rupt de marele campion sârb. În plus, Nole este singurul tenismen din Era Open care are cel puțin câte două titluri la fiecare dintre cele patru turnee de Grand Slam.

”E normal să se întâmple asta”

Mulți au fost curioși să afle ce s-a întâmplat în vestiar între seturile 2 și 3 în finala de la Roland Garros 2021.

Nu a fost exact ca în meciul cu Musetti. E adevărat că a fost similar, dar tot ce am făcut acolo a fost să port o discuție cu mine însumi, cu voce tare. A fost dificil. O voce îmi spunea că totul s-a terminat, dar am încercat să ascult doar vocea care îmi spunea că pot să revin, că pot să o fac și să câștig meciul. E normal să se întâmple asta, din cauza presiunii. Când am ieșit pe teren vorbeam în continuare cu mine pentru că eram foarte concentrat la ce mai rămăsese din meci. Asta am făcut acolo.”, a spus Novak Djokovic, pentru TV France 3.