Serena Williams intră în afaceri la fotbal. Domeniul a ajuns să valoreze o avere și e de abia la început

Giosanu Catinca / 21.01.2022, 15:56
Serena Williams intră în afaceri la fotbal. Domeniul a ajuns să valoreze o avere și e de abia la început

Serena Williams nu participă la Australian Open 2022, fiind încă în refacere, dar iese în evidență prin afacerile pe care le face. Sportiva care s-a contrat cu magnatul Ion Țiriac în toamna anului trecut se implică în fotbal.

Afacerea pe care o administrează faimoasa jucătoare de tenis valorează aproximativ 4 miliarde de dolari.

Patrick Mouratoglou, anunț de ultimă oră

Serena Williams va avea până acum rolul de consilier pentru compania de fotbal Fantasy Sorare, cea care se bazează pe noua tehnologie block-chain și care este estimată la o valoare de 4.3 miliarde de dolari.

Jucătoarea de tenis va avea rolul de a promova jocul în America de Nord, acolo unde Sorare intenționează să se extindă. Compania se bazează pe moneda virtuală Ethereum și are multe contracte inclusiv cu Bundesliga, La Liga etc. Are însă de gând să cuprindă o parte cât mai mare pe piața americană.

Cei de la EssentiallySports scriu că soțul Serenei, Alexis Ohanian, este cel care a făcut legătura dintre cele două părți. Reamintim că el este și investitor.

Serena Williams, premianta de la coada clasei

Serena Williams nu a mai jucat deloc de când a fost eliminată în primul tur la Wimbledon 2021. Absența din circuit i-a afectat serios clasamentul Serenei, fost lider mondial și câștigătoare a 23 de titluri de Grand Slam.

Americanca a coborât foarte multe poziții în ierarhia WTA live. În plus, s-a retras de la Australian Open. Asta, din cauză că nu e pregătită fizic.

Am ascultat sfatul echipei mele medicale și am decis să nu particip la Australian Open. Nu este niciodată o decizie ușoară, dar nu sunt pregătită din punct de vedere fizic pentru a participa.”, a explicat Serena Williams absența de la Melbourne.

Ultimul turneu la care a participat Serena a fost Wimbledon 2021, de unde s-a retras ca urmare a unei accidentări.

Ce avere are Serena Williams

Yahoo Finance a publicat recent topul celor mai bogate sportive din istorie. Primele trepte ale podiumului sunt ocupate de Serena Williams (200 de milioane de dolari) și Maria Sharapova, care s-a retras deja din activitate.

Sharapova are o avere estimată la 140 de milioane de dolari. Rusoaica, celebră pentru performanțele din teren, dar și pentru frumusețea sa, și-a folosit din plin atuurile fizice pentru diverse campanii publicitare.

Poziția a treia este ocupată de un nume-surpriză, Alexis DeJoria (43 de ani), șoferiță de Drag Racing, care concurează în NHRA, la categoria „Funny Car”. Aceasta are o avere estimată la 100 de milioane de dolari.

Simona Halep figurează și ea în topul celor celor mai bogate sportive din lume. Jucătoarea din Constanța a câștigat sume importante atât în cadrul competițiilor, cât și din contractele de publicitate.