Sergio Perez a câștigat Marele Premiu de la Monaco! Cursă nebună în Formula 1

Octavian Vasilescu 29.05.2022, 19:03
Sergio Perez a câștigat Marele Premiu de la Monaco! Cursă nebună în Formula 1

Pilotul Sergio Perez (32 de ani) a câștigat Marele Premiu de Formula 1 de la Monaco.

Mexicanul a profitat de o eroare de strategie a celor de la Ferrari și a preluat conducerea. Pe locul 2 s-a clasat Carlos Sainz Jr, de la Ferrari, iar campion mondial en-titre Max Verstappen a completat podiumul.

Sergio Perez, învingător în Marele Premiu de la Monaco

Charles Leclerc, Ferrari, a plecat din pole-position, dar a terminat pe poziția a patra. Monegascul a condus cursa la început, dar apoi a pierdut poziția după o eroare a echipei. Acesta a fost chemat la schimbul de pneuri în timp ce Carlos Sainz Jr se afla și el la boxe. Leclerc a așteptat timp de 3 secunde până să-și schimbe pneurile, iar Sergio Perez l-a depășit.

Sergio Perez a obținut a treia victorie din cariera sa!

Startul cursei a fost amânat din cauza ploii. Ulterior, Marele Premiu de la Monaco a fost întrerupt în turul 30, după ce Mick Schumacher a provocat un accident grav. Acesta a intrat în parapet, iar monopostul Haas s-a rupt în două.

Max Verstappen rămâne lider în clasamentul general al piloților, iar Red Bull Racing se află în fața rivalilor de la Ferrari în clasamentul constructorilor.

Clasamentul final în Marele Premiu de la Monaco

  1. Sergio Perez (Red Bull Racing)
  2. Carlos Sainz Jr (Ferrari)
  3. Max Verstappen (Red Bull Racing)
  4. Charles Leclerc (Ferrari)
  5. George Russell (Mercedes)
  6. Lando Norris (McLaren)
  7. Fernando Alonso (Alpine)
  8. Lewis Hamilton (Mercedes)
  9. Valtteri Bottas (Alfa Romeo)
  10. Sebastian Vettel (Aston Martin)
  11. Pierre Gasly (AlphaTauri)
  12. Esteban Ocon (Alpine)
  13. Daniel Ricciardo (McLaren)
  14. Lance Stroll (Aston Martin)
  15. Yuki Tsunoda (AlphaTauri)
  16. Nicholas Latifi (Williams)
  17. Zhou Guanyu (Alfa Romeo)
Urmăriți Playsport.ro și pe