Simona Halep și Sorana Cîrstea par departe de „îngropa securea războiului”. De această dată jucătoarea de tenis din Constanța este cea care a provocat un val de controverse. Motivul pentru care nu a felicitat-o pe „prietena” ei este incredibil.
În tenis se obișnuiește ca jucătorii din aceeași țară să se felicite între ei pentru reușite. Acesta nu este și cazul celor mai bune două jucătoare de tenis din România. De-a lungul timpului ele au lăsat impresia că nu „se înghit” sub nicio formă.
Simona s-a arătat indiferentă în fața reușitei Soranei, după ce Cîrstea a câștigat la turneul WTA 250 de la Istanbul, 6-1, 7-6(3) în finala cu Elise Mertens. Se pare că atitudinea jucătoarei de tenis din Constanța a venit în urma unor declarații făcute de „prietena” sa cu puțin timp în urmă. Mai mult, Sorana s-a arătat și ea indiferentă în ceea ce privește reușitele Simonei Halep.
Cu toate că se cunosc de la opt ani, cele două jucătoare de tenis n-au putut fi niciodată prietene. Acest lucru s-a observat mereu, iar Sorana a dezvăluit motivul. Se pare că problema ar fi, din punctul ei de vedere, faptul că sunt extrem de diferite.
Nu am fost niciodată prietene apropiate. Suntem pur și simplu colege de breaslă, ca-n orice job: cu unii colegi ai o legătură mai profundă, cu alții nu. Nici când eram copii nu eram foarte apropiate, pentru că suntem două persoane extrem de diferite. Nu există două persoane mai diferite decât noi două”, a fost explicația Soranei Cîrstea.
La 31 de ani, a câștigat al doilea turneu WTA din carieră. Iubita lui Ion Ion Țiriac, Sorana Cîrstea, a intrat în istorie după victoria de la Istanbul. La 18 ani, Sori cucerea primul ei titlu, în competiția de la Taskent, în Uzbekistan. Era octombrie 2008. De atunci, în ciuda talentului uriaș, jucătoarea din Târgoviște, nu mai repetase performanța. E drept, a ajuns până pe locul 21 în ierarhia mondială, în 2013, dar și în sferturi de finală la Roland-Garros, în 2009. Însă, ceva a oprit-o să facă saltul către Olimpul tenisului, așa cum l-a făcut, ceva mai târziu, Simona Halep.
Duminică, însă, Sorana Cîrstea (58 WTA) s-a impus în turneul de la Istanbul. A învins-o clar pe belgianca Elise Mertens, prima favorită a turneului. Sorana a demonstrat încă o dată că are capacitatea de a bate orice jucătoare, indiferent de valoarea acesteia. Cu această ocazie, ea a intrat în istoria circuitului mondial feminin. Site-ul oficial al WTA i-a dedicat un material în exclusivitate. Organizația ce conduce destinele tenisului feminina a remarcat o statistică extrem de interesantă: e a treia sportivă din istorie din punct de vedere al timpului trecut între primul și al doilea trofeu din carieră