Simona Halep, ținta criticilor la Wimbledon. Adversara reclamă jocul campioanei noastre de la Constanța

Olteanu Ștefan 04.07.2022, 13:14
Simona Halep, ținta criticilor la Wimbledon. Adversara reclamă jocul campioanei noastre de la Constanța

Simona Halep (30 de ani – 18 WTA) a ajuns ținta criticilor la Wimbledon, iar mai multe sportive au reclamat jocul campioanei noastre. Eliminată de Halep în turul trei la All England Club, Magdalena Frech (24 de ani – 92 WTA) a explicat ce a deranjat-o cel mai mult în timpul partidei.

„Nu îmi place deloc cum joacă!”. Simona Halep, ținta criticilor la Wimbledon

Simona Halep își exasperează adversarele cu jocul pe care îl practică, iar la Wimbledon 2022 a ajuns ținta criticilor. Atât Magdalena Frech, pe care Simona a învins-o în turul 3, cât și Paula Badosa, cea pe care românca o va întâlni în optimi, luni, de la ora 17:30, s-au plâns de modul în care jucătoarea noastră evoluează pe terenul de tenis.

Frech s-a declarat nemulțumită de faptul că Simona Halep încearcă de fiecare dată să decidă punctele foarte rapid, iar asta a scos-o din sărite în disputa din turul trei. Pe de altă parte, jucătoarea din Polonia a recunoscut calitatea jocului prestat de Halep, dar a spus că nu își mai dorește să o întâlnească în primele tururi pe viitor:

A fost un meci foarte intens din moment ce Simona m-a dominat încă de la prima minge. A fost foarte greu pentru mine să fac ceva din moment ce Halep a jucat așa și găsea numai unghiuri excelente și trimitea mingea pe linie. Știam că nu îmi va da puncte gratis, așa că mi-a fost foarte greu.

Dacă eram mai conectată la meci ar fi putut fi diferit. Două sau trei mingi au făcut diferența. Nu îmi place să joc cu ea în primele tururi. Mereu ne întâlnim în astfel de faze, a fost a treia partidă.

Nu îmi place deloc cum joacă românca. Nu se potrivește deloc stilul ei cu al meu. Împinge mereu jocul în față, scurtează mingile”, a declarat Magdalena Frech, după ce a fost învinsă de Halep în două seturi, scor 4-6, 1-6.

Cele mai tari schimburi ale duelului dintre Simona Halep și Magdalena Frech:

Paula Badosa, la fel de speriată de Simona Halep. „Sper că nu va mai juca așa. Îi convine jocul meu”

Simona Halep și Paula Badosa se vor duela, luni, de la ora 17:30, în optimile de finală ale Wimbledon 2022, iar partida va putea fi urmărită în format LIVE TEXT pe PlaySport.ro.

Înaintea jocului, Paula Badosa a rememorat prima și singura confruntare dintre ea și Halep. Aceasta a vut loc în aprilie 2022, la Madrid, când Simona Halep s-a impus fără drept de apel, scor 6-3, 6-1, la capătul unui duel care a durat o oră și 14 minute.

Pornind de la acea partidă, Badosa a declarat că se simte dezavantajată atunci când joacă împotriva Simonei:

Am întâlnit-o pe Simona la Madrid. Cred că a jucat incredibil în acel meci. Sper că nu va mai juca așa împotriva mea și aici. Cred că îi place să joace împotriva mea. Cred îi convine jocul meu”, a declarat sportiva din Spania, înaintea duelului cu Simona de la Wimbledon.

Adversarele din teren nu au fost singurele care au avut ceva de comentat la adresa Simonei. Fanii lui Rafael Nadal au criticat-o dur pe româncă pentru un moment petrecut pe Arena Centrală.

Urmăriți Playsport.ro și pe