Mirel Rădoi, fostul selecționer al României, a surprins, în luna decembrie. Acesta anunța atunci că are niște informații conform cărora formatul Ligii 1 se va modifica la un sistem competițional cu 18 echipe, din sezonul viitor (2022/2023).
În cadrul conferinței de presă pentru prezentarea lui Edi Iordănescu, președintele Răzvan Burleanu a fost întrebat dacă sunt adevărate zvonurile conform cărora Liga 1 va avea 18 echipe sezonul viitor.
El a transmis că sistemul competițional nu se poate schimba în timpul sezonului decât în cazuri excepționale, cum a fost în 2020. Acum, ca și atunci, Dinamo București ar fi fost una din echipele ce ar fi beneficiat de acest lucru.
În stagiunea 2019/2020, „câinii” au terminat pe loc retrogradabil la momentul respectiv, dar mai aveau încă 5 meciuri de jucat, din care erau necesare 6 puncte. Sistemul a fost schimbat din cauza pandemiei, s-a mărit numărul de echipe la 16, iar echipa s-a salvat.
Nu mai suntem într-o situație de criză astăzi care să ne permită intervenția în ceea ce privește modificarea sistemului competițional. Nu va avea loc nicio schimbare în ceea ce privește acest sezon” a declarat Răzvan Burleanu, în cadrul conferinței de presă de prezentarea a lui Edi Iordănescu.
Dacă Liga 1 nu se schimbă, există o șansă foarte mare ca formatul Cupei României să fie modificat începând cu stagiunea viitoare. Răzvan Burleanu a declarat că se lucreză cu o firmă specializată pentru eventuale schimbări în această competiție.
Lucrăm cu firma de consultări HyperCupe. Singura analiză pe care o avem este cea legată de formatul Cupei României. Alte discuții nu avem despre formatul competițional” a transmis Răzvan Burleanu.
CS Universitatea Craiova este deținătoarea trofeului, după finala câștigată anul trecut în fața celor de la Astra Giurgiu, formație retrogradată la capătul stagiunii și cu probleme financiare foarte mari.
Oficial, cea mai de succes echipă în această competiție, de la disputarea primei ediții, din 1933-1934 este Steaua București. „Militarii” și-au trecut în palmares 21 de trofee, fiind urmați de Dinamo București și Rapid București, ambele cu câte 13 trofee. De altfel, în perioada 1937-1942, formația de sub podul Grant a cucerit șase trofee consecutive, record ce stă în picioare și astăzi.
În acest sezon competițional, Cupa României a ajuns în faza semifinalelor. Se vor înfrunta FC Argeș – FC Voluntari și Universitatea Craiova – Sepsi OSK pentru un loc în marea finală care ar putea beneficia de sistem VAR. FC Argeș și Sepsi nu au câștigat niciodată Cupa României, Universitatea Craiova este deținătoarea trofeului, pe când FC Voluntari a dat lovitura în 2017.