Regele fotbalului românesc, Gică Hagi, și soția sa, Marinela, au suferit un șoc când au ajuns în propria locuință. Cei doi au avut marea surpriză să vadă că le-a fost spartă casa. Întâmplarea datează din 2017. Tehnicianul a fost profund afectat de cele întâmplate. Cum a trăit marele Gică Hagi acel moment delicat din viața sa.
Din nefericire, locuința familiei Hagi a căzut prada hoților. Incindetul s-a petrecut cu mai mulți ani în urmă, dar Marinela și Gică Hagi au fost extrem de afectați. Nici nu se putea altfel, având în vedere că hoțul a sustras bunuri în valoare de 50.000 de euro.
Nu a durat foarte mult până când agenții de poliție din Capitală l-au identificat pe hoț. Este vorba despre un tânăr, care a recunoscut că le-a spart casa soților Hagi.
Marian, căci așa se numește făptașul, a povestit, la un moment dat, că a ajuns la spargere cu autobuzul 301, cu care s-a și întors după ce a luat mai multe ceasuri din casa familiei Hagi.
În urma infracțiunii, făptașul s-a ales cu o pedeapsă de 8 ani și 8 luni de închisoare. Menționăm că Marian era și recidivist. El avea la activ nu mai puțin de 15 spargeri. Cu toate acestea, individului i s-a părut că pedeapsa pe care a primit-o este mult prea aspră, motiv pentru care a contestat decizia judecătorilor.
În plus, el s-a oferit să povestească tot filmul jafului de la casa lui Gică Hagi. Așa s-a aflat că el a ajuns cu transportul în comun la vila tehnicianului.
Spărgătorul de case a relatat că sistemul de alarmă al casei din Pipera a pornit în momentul în care geamurile au fost forțate, iar în scurt timp au ajuns la fața locului și organele de intervenție privată. Numai că agenții de securitate au crezut că s-a produs o eroare și au plecat. Prin urmare, hoțul și-a continuat liniștit jaful.
Marian a recunoscut că a sustras din locuința familiei Hagi mai multe ceasuri bărbătești și o casetă de bijuterii de damă. Numai că aceasta din urmă a fost scăpată în curte la plecare.
Fiind audiat în faza de urmărire penală (filele 27-31, 32, 35.37, vol. I), inculpatul Marian F. a recunoscut săvârșirea acestei infracțiuni și a declarat că între sărbătoarea de Crăciun și Revelion de la sfârșitul anului 2017, nu mai reține data exactă, dar știe că în cursul nopții, a sărit gardul locuinței printr-un colț urcând pe un transformator electric.
A căutat bunuri și obiecte de valoare în toată casa și își amintește că dintr-o cameră de la etaj, în partea stângă a încăperii, a observat un seif metalic, iar de pe acel seif a luat 3 ceasuri de mână, bărbătești, dintre care două erau din aur, iar unul avea curea neagră. Tot dintr-un dormitor de la etaj a luat și o casetă de bijuterii pe care a scăpat-o în curtea locuinței la plecare.”, se arată în dosarul de la Judecătoria Buftea, conform celor de la wowbiz.ro.