Farul – Rapid este derby-ul ce deschide etapa 15 din Superligă. Duelul dintre primele două formații din clasament este atractiv pentru bucureșteni. Arena din Giulești va fi plină, la ora meciului, conform estimărilor.
Gică Hagi vrea să își păstreze avansul din fruntea clasamentului, însă nu va avea o misiune ușoară. Cu 48 de ore înainte de startul duelului din Giulești, au mai rămas doar 600 de bilete disponibile. Ceea ce înseamnă că aproximativ 13.400 de bilete și invitații au fost deja cumpărate, respectiv primite.
„Aproape sold-out! Aproximativ 600 de bilete au mai rămas pentru partida de mâine, dintre Rapid și Farul Constanța, acestea urmând a fi puse în vânzare la casa de bilete de la stadionul Giulești.
Pentru a evita ca biletele online să rămână blocate, și să nu poată fi achiziționate, ultimele bilete rămase se vor vinde doar fizic, la casa de bilete, astăzi, de la ora 17:00! Ne vedem pe stadion!”, au transmis cei de la Rapid.
Regele este supărat că cei de la InStat nu sunt atenți la meciurile sale. Acesta l-a dat ca exemplu pe Artean, jucător ce este folosit ca închizător sau fundaș central, însă care apare în sistem ca extremă dreapta.
”Un gol. Un gol e un gol. Dacă vreți, o facem așa, da. Dar și noi avem apărare bună. Dar nu e pe InStat. Nu sunt, acolo, pe InStat.
În campionat suntem pe primul loc, dar la InStat sutem pe 10, pe 15. E incredibil. Nu știu… Cei care fac lucrurile acolo trebuie să găsească răspunsurile. Nu am cuvinte. Suntem pe primul loc, cu cele mai multe goluri, cu a doua apărare din campionat.
Artean e trecut extremă dreaptă pe InStat. Domnilor, nu vă uitați la meciuri? Băieții ăia nu se uită ce post joacă Artean? A jucat si fundaș central. Joacă mijlocaș, dar il băgăm, acolo, în partea dreaptă ca să nu fie între primii. Și el, și Grameni au pase de gol de la inceputul campionatului. Nu știu nici Indexul pe ce criterii se face. Cum își permite Farul să fie in față?
Nu ne interesează, nu este un cuvânt foarte bun, ’indiferent’. Noi mergem să câștigăm conștienți că avem un rival foarte, foarte bun. care e în formă ca și noi”, a spus Hagi.