SPECIAL. Ei sunt “killerii” României! Jucătorii-coșmar pentru națională în cei 100 de ani, cei mai buni marcatori din istorie împotriva tricolorilor!

Gabriel Berceanu / 08.06.2022, 12:06
SPECIAL. Ei sunt “killerii” României! Jucătorii-coșmar pentru națională în cei 100 de ani, cei mai buni marcatori din istorie împotriva tricolorilor!

 

  • Playsport îți prezintă concluziile unui material în premieră dedicat echipei naționale cu ocazia aniversării centenarului: ce mari fotbaliști ai lumii ne marchează istoria devenind reperele unor amintiri negre și cum putem învăța din lecțiile înfrângerilor

La ceas aniversar, când naționala sărbătorește trecutul, jumătate din sufletul de suporter merge mereu spre performanțele care au bucurat generații. Poate prima jumătate din suflet, mai mereu. Nostalgia primului Mondial, din Uruguay 1930, generația Guadalajara din Mexic ‘70, vremea lui EURO 1984, apoi “Generația de Aur” a marilor turnee finale care ne-au adus mândrie în anii ‘90…

Cealaltă jumătate din sufletul suporterului echilibrează balanța. Dacă bucuriile cele mai mari în fotbal par mereu mai îndepărtate, nefericirile îți par aproape totdeauna mai proaspete în memorie, mai aprope de prezent. Suedia ieșirii lui Prunea, Danemarca nisipului de la București, un baraj cu Slovenia și Hagi selecționer, Albania la EURO 2016, un EURO 2020 la noi acasă, dar fără noi…

Dar care sunt jucătorii lumii care au înscris de cele mai multe ori împotriva României în cei 100 de ani? Care sunt “kilerii” recurenți ai speranțelor noastre, de-a lungul întregii istorii?

5 adversari, cu câte 5 goluri fiecare: Lewandowski printre ei!

Pe locul 3 în topul all-time al celor mai buni marcatori împotriva României regăsim 5 jucători, fiecare cu câte 5 reușite în poarta noastră. 

Primul dintre ei e și cel mai recent, e vorba de atacantul Robert Lewandowski (Polonia). A jucat de trei ori împotriva noastră, prima oară într-un amical din 2009 când nu a marcat deși a fost titular și pe teren până în minutul 70. Însă, în preliminariile CM 2018, a înscris de 5 ori în 2 meciuri! Întâi o dublă la București (minutele 83 și 90+1 din penalty), pentru 0-3 cu Polonia, apoi hattrick (un gol din penalty) în 1-3 la Varșovia!

Un alt polonez, tot cu 5 goluri dar în 6 partide contra noastră e Gerard Cieslik. Performanța lui s-a scris în anii ’50, când atacantul de doar 1,63 metri era om de bază la naționala Poloniei. Ca un fapt interesant, Cieslik a jucat toată cariera pentru un singur club, Ruch Chorzow din țara natală.

Marijanovici, Kocsis Susici: axa sârbo-maghiară-bosniacă

Iugoslavia este adversarul împotriva căruia România a jucat cel mai des în cei 100 de ani de existență, reprezentând chiar și primul oponent, în 8 iunie 1922. Așadar, cumva firesc să regăsim alți doi jucători cu 5 goluri marcate împotriva tricolorilor și în istoria Iugoslaviei.

Cronologic, primul este Blagoje Marijanovici, atacant sârb de legendă pentru fotbalul interbelic, internațional iugoslav în perioada 1926-1938. Potrivit unei biografii, ar fi marcat peste 1.000 de goluri în toată cariera și e considerat primul fotbalist profesionist din țara lui, cu contract și remunerat încând din 1930!

Al doilea este bosniacul Safet Susici, un fost fotbalist sclipitor, votat în 2010 de France Football drept cel mai bun jucător all-time al lui PSG și cel mai bun stranier din istorie în Ligue 1! Campion al Franței în 1986 cu parizienii, Susici a fost esențial și pentru naționala Iugoslaviei, în perioada 1977-1990, jucând la două Mondiale și un Euro. Ulterior devenit antrenor a pregătit inclusiv naționala Bosniei-Herțegovina (2009-2014).

Și începem să ne apropiem de “zona maghiară” a topului. Tot 5 goluri are în palmares contra României atacantul Sandor Kocsis, membru al generației Maghiarilor Magici din anii ’50. Un fotbalist cu o eficiență uluitoare, legitimat inclusiv de Barcelona, cu 7 hattrick-uri reușite pentru Ungaria!

Locul 2: legenda Fritz Walter, două hattrick-uri cu tricolorii!

Cu 7 goluri înscrise României din tricoul RFG, fostul mare atacant Fritz Walter continuă topul special! Căpitan al nemților campioni mondiali în 1954, Walter a scris istorie la Kaiserslautern, club al cărui stadion îi poartă astăzi numele. Pentru RFG a jucat între 1940 și 1958, în vreme ce la nivel de club a fost de două ori campion în Bundesliga (1951 și 1953).

Pentru ca performanța lui Walter contra noastră să fie și mai mare, cele 7 goluri au fost reușite în doar… 3 meciuri! În iulie 1940, la debutul său pentru RFG!, ne-a dat hattrick într-un meci amical la Frankfurt, încheiat…. 3-9! Apoi, “doar” un gol în 1-4 la București. Pentru ca în 1942, tot meci amical, să reușească tot hattrick! A fost 7-0 de data aceasta, pe tărâm german!

Ferenc Puskas sau 9 goluri în… 4 meciuri!

Liderul all-time în topul celor mai buni marcatori împotriva României e un jucător maghiar, dacă era nevoie ca statistica să pună mai mult paie pe foc în rivalitatea sportivă cu vecinii noștri! Dar nu un simplu jucător maghiar, ci unul din cei mai buni jucători ai istoriei fotbalului: Ferenc Puskas.

Cu 84 de goluri în 85 de meciuri pentru Ungaria pe intervalul 1945-1956, după care a disputat 4 meciuri și în tricoul Spaniei! Asta pentru că după experiența la Honved Budapesta, a urmat al doilea și ultimul club din cariera sa, marele Real Madrid. Adică 5 titluri de campion în La Liga și 3 Ligi ale Campionilor!

Între cele 84 de goluri ale lui Puskas pentru Ungaria, cele 9 marcate tricolorilor nu ne plasează pe primul loc! Austriei i-a dat 13 goluri! Însă, chiar dacă a jucat de 6 ori contra României, a reușit cele 9 goluri în numai… 4 meciuri!

  • 2 goluri în Ungaria – România 7-2, amical în 1945 la Budapesta
  • 2 goluri în România – Ungaria 0-3, meci din Cupa Balcanică la București
  • 2 goluri în Ungaria – România 9-0, tot în Cupa Balcanică, dar la Budapesta
  • 3 goluri în România – Ungaria 1-5, aceeași Cupă Balcanică, în 1948 la București