SPECIAL. Mărturie din infernul indonezian. Românul care a jucat la echipa pe stadionul căreia au murit sute de fani: „ Am fugit la vestiare și am revenit pe teren la 1 noaptea”

Cătălin Mureșanu 02.10.2022, 15:11
SPECIAL. Mărturie din infernul indonezian. Românul care a jucat la echipa pe stadionul căreia au murit sute de fani: „ Am fugit la vestiare și am revenit pe teren la 1 noaptea”
  • Un fotbalist român care a jucat la Arema Malang, echipa pe stadionul căreia s-a întâmplat drama în care au murit aproape 200 de fani, a povestit cum se defășoară meciurile în Indonezia;
  • „Suporterii au fost innebuniți. Au intrat pe teren, s-a intrerupt meciul, am fugit la vestiare și la ora 1 am reluat meciul câștigând cu 3-2”, sună mărturia lui Leontin Chițescu (42 ani), despre nebunia trăită în Indonezia. 

 

Lumea sportului s-a cutremurat, sâmbătă, după ce sute de oameni și-au pierdut viața pe un stadion din Indonezia. La finalul partidei de primă ligă dintre Arema Malang și Persebaya Surabaya (scor 2-3) s-au produs incidente grave. Sute de fani iritați au intrat pe gazon pentru a le cere socoteală favoriților, forțele de ordine au fost depășite, numeric și organizatoric, au descărcat mai multe tuburi cu gaz, iar în haosul creat în tribunele suprapopulate, oamenii s-au călcat în picioare. 

Jucătorul român a evoluat în Indonezia și a trecut prin clipe similare cu cele de sâmbătă seară. Numai că nu s-au soldat cu morți

Cea mai mare catastrofă care a avut loc, vreodată, pe un stadion de fotbal

180 de morți și peste 100 de persoane înternate, acesta este ultimul bilanț cutremurător înaintat de agențiile de presă internaționale, practic cea mai mare catastrofă care a avut loc, vreodată, pe un stadion de fotbal. 

Tragedia vine dintr-un fotbal exotic pentru publicul din țara noastră. Chiar și așa, în decursul anilor, mai mulți fotbaliști români au evoluat în campionatul indonezian. Claudiu Răducanu reprezintă cel mai sonor nume, fostul golgheter de la Steaua fiind legitimat, pentru o scurtă perioadă, la PSM Makassar. 

Interesant este că a existat și un român care a jucat pentru Arema Malang, formația pe stadionul căreia s-a derulat tragedia de sâmbătă. Este vorba de Leontin Chițescu (42 ani), fost fotbalist la CFR Cluj, Poli Timișoara, UTA și, printre altele, așa cum am punctat, Arema Malang. 

„Sub 15.000 de fani… niciodată! Veneu 2- 3000 la antrenamente”

Chițescu a jucat în Indonezia între 2007 și 2009, la Arema, Persib Badung sau PSM Makassar și, într-un interviu acordat în urmă cu mai bine de 12 ani, povestea, cu tonuri din realitatea tragediei de sâmbătă, care este atmosfera pe stadionele din Indonezia. 

Am jucat la trei dintre cele mai mari echipe din Indonesia: PSM Makassar, Persib Bandung, Arema Malang. Fotbalul aici este la un nivel mai slab decât la noi, dar în privința suporterilor este incredibil: sub 15.000… niciodată. Chiar și la antrenamente sunt 2-3000 de oameni”, spunea fostul fotbalist, 42 de ani în prezent, în urma cu 12 ani pentru Sport.ro

„Am fugit la vestiare și am revenit pe teren la 1 noaptea”

Bănățeanul își continuă firul povestirilor cu un alt detaliu care avea să fie parte, peste 12 ani, dintr-un tablou groaznic. O întâmplare cu aceeași rădăcină a dezastrului întâmplat sâmbătă. „Jucam în nocturnă, de la 21:00 și eram conduși, acasă, 2-0, prin două penalty-uri inventate. Suporterii au fost innebuniți. Au intrat pe teren, s-a intrerupt meciul, am fugit la vestiare și la ora 1 am reluat meciul câștigând cu 3-2”. 

Drame cu repetiție pe stadioanele din întreaga lume 

Din păcate, ce s-a petrecut în Indonezia nu reprezintă prima dramă de acest gen care a avut loc într-o arenă sportivă. În trecut, tot pe stadioanele de fotbal și-au pierdut viața sute de fani. La „Heysel” (Bruxelles), în 1985, 39 de italieni și un englez au pierit striviți în finala Cupei Campionilor Europeni, meci disputant între Juventus și Liverpool. Patru ani mai târziu, la „Hillsborough” , înainte semifinalei din Cupa Angliei dintre Nottingham Forest și Liverpool, 100 de suporteri de-ai „cormoranilor” au murit după ce o tribună suprapopulată a cedat. În urmă cu 10 ani, în Egipt, o drama similară s-a soldat cu 70 de victime, totul după o bătaie generală între fani și forțele de ordine.