SPECIAL. Secretele minunii marocane la Mondiale. Povestea fabuloasă a antrenorului Walid Regragui și cum a transformat vestiarul într-o trupă de comando

Pe „Al Thumama Stadium”, undeva în înaltul tribunei, la masa presei, văd un bărbat pe la 60 de ani, cu o figură familiară, care aplaudă discret bucuria nemăsurată a marocanilor. A venit în Qatar în calitate de consultant pentru televiziunea franceză TF1, dar succesul colosal al ”Leilor din Atlas”, prima națiune africană calificată în semifinalele unui Mondial, îl mișcă în mod special. 

E emoționat, nu-i este indiferent triumful maghrebienilor în fața Portugaliei. Iar asta se vede și din felul în care soarbe cu admirație în priviri explozia ”roșie” de pe gazon și din tribunele unde oamenii cântă, se îmbrățișează și plâng de fericire. Rudi Garcia, acum antrenor la Al Nasr în Arabia Saudită, e cumva parte a unei seri de povestit nepoților. 

Destinul i-a surâs la porțile Parisului

De povestit pe esplanada din fața superbei moschei Hassan II din Casablanca, la umbra zidurilor andaluze din Kasbah, cetatea medievală a Rabatului, în minunata piață exotică din Marrakech sau pe plajele încântătoare din Agadîr. 

Scandal uriaş. O ţară calificată la Mondial boicotează tragerea la sorţi a grupelor turneului final

FIFA a anunțat formatul și regulile pentru tragerea la sorți a Mondialului 2026! România află…

Sau, mai ales, în portul babilonic din Tanger, de unde, cu un pic de imaginație, poți chiar vedea coasta lusitană la Cascais, în Quinta da Marinha. E locul în care proaspăta victimă celebră a Marocului, Cristiano Ronaldo, aflat la ultima sa apariție de Mondial, tocmai și-a cumpărat recent o proprietate pe cinste, pentru el și pentru familie!

La sfârșitul anilor ‘90, când începuse meseria de antrenor, Rudi Garcia, ex-Lille, Roma, Marseille sau Lyon, a remarcat întâmplător un puști la trupa de juniori 3 a lui Corbeil-Essones, undeva la gurile Parisului. I-a plăcut alura lui Walid Regragui, stilul său, viteza și felul agresiv, așa că l-a cooptat la seniorii clubului din mica localitate situată la 40 km de Louvre sau Notre Dame. 

”99% dintre jucători îl iubesc”

După doi ani cu Garcia, fundașul dreapta a plecat pe drumul lui, prin L2 sau L3 în Franța. Plus trei sezoane la Santander, mai mult rezervă sau accidentat în Primera, adversar totuși pentru Barcelona lui Ronaldinho și Eto’o sau pentru Realul lui Ronaldo, Zidane sau Beckham. Și o carieră în tricoul naționalei, cu vârful atins în 2004, finalist în Cupa Africii, meci pierdut cu 0-2 contra gazdelor din Tunisia.

Profesorul și elevul au ținut însă constant legătura, iar personalitatea sa magnetică l-a îndemnat pe Regragui să o apuce pe calea antrenoratului la 37-38 ani. ”Nu mă surprinde să aflu că 99%, dacă nu chiar 100% dintre jucătorii din vestiar îl iubesc și-l ascultă”, spunea zilele acestea și Roland Courbis, tehnicianul care a lucrat cu Walid la Ajaccio. 

Meserie ”furată” la Roma

Regragui a găsit tot în Garcia modelul pentru a fura meserie. L-a vizitat deseori la Roma, au discutat îndelung despre secretele jobului, și-a luat notițe, a băgat la cap. Iar totul a îmbrăcat apoi pe filonul său, pe propria filozofie: comunicare fantastică cu jucătorii, o defensivă organizată după o disciplină fanatică, contraatacuri destabilizatoare, la nevoie un presing avansat sufocant, o acoperire a terenului agasantă pentru orice adversar. Sună hiperbolic, dar nu e!

Și răbdare, multă răbdare. E rețeta cu care a obligat Spania să paseze la infinit ca la handbal, pe semicerc. Sau, dacă n-ați remarcat, revedeți chiar primele minute din jocul cu Portugalia. Fundașii lui Fernando Santos mutau mingea stânga-dreapta și retur, numai pe orizontală, în propria jumătate, căci spațiile erau așa de bine ocupate de marocani, încât Pepe și compania nu aveau, pur și simplu, soluții de continuare.

Cinci meciuri, niciun gol marcat de adversar! Doar un autogol!

Trei luni înainte de Mondial i-au trebuit acestui ”Mourinho al Africii” pentru a fortifica o echipă epică. Federația l-a ales la balotaj cu Walter Mazzari pentru a-l înlocui pe bosniacul Vahid Halilodzici, omul care a obținut calificarea, cu prețul unei schisme în vestiar, de unde îl eliminase pe starul Ziyech. 

Cu performanțe peste tot pe unde a mai lucrat (titlu cu FUS Rabat, titlu cu Al Duhail în Qatar, titlu și Africa Champions League cu Wydad Casablanca), Regragui l-a readus în grup pe jucătorul lui Chelsea și a transformat cabina Marocului într-o trupă de comando. Iar acum, în Qatar – minunea! Deja cinci partide jucate, niciun gol încasat de la rivali, doar Aguerd și-a băgat-o în propria poartă la 2-1 cu Canada. La a șasea participare la Mondial, e numai a doua oară când maghrebienii trec de grupă și prima ocazie când marchează în fazele eliminatorii.

Și ce gol! O plutire în aer de săritor în înălțime a lui En-Nesyri, atacantul Sevillei, și o lovitură neiertătoare cu capul. O finalizare copy-paste din gama Cristiano Ronaldo în versiunea când banca de rezerve nu exista ca opțiune pentru cyborg-ul din Madeira. 

Boufal dansează cu mama în iarbă

În înaltul tribunei, Garcia stă cu mâinile încrucișate după ce unul dintre pupilii săi preferați tocmai și-a dat examenul cel mai dificil pentru declarația de independență. Regragui aleargă singur spre una dintre peluzele colorate în roșu și bate pumnul cu aerul, coordonând ritmul scandărilor fanilor. Vor fi fiind acolo probabil o mulțime de suporteri din uimitoarea galerie a lui Wydad Casablanca, ale cărei reprezentații și coregrafii fac să trepideze malul Atlanticului!

La margine, Boufal, aripa lui Angers, dansează cu mama lui, coborâtă din tribună, iar în această fotografie de familie stă, până la urmă, tot secretul calificării Marocului. Părinții sunt aici, imaginile cu Hakimi și mama după eliminarea Spaniei natale au devenit și ele virale.

Sărbătoarea sângelui fierbinte al Maghrebului

Afară, zeci de mii de suporteri celebrează ca după cucerirea unei cetăți inexpugnabile. Remarc și aici sute de părinți și copii mici, mici de tot, chiar pici de 2-3 ani, toți îmbrăcați în tricouri roșii sau fluturând asiduu steagul național, cu crucea verde în mijloc, semnificând cei cinci stâlpi ai Islamului. 

Marocul a reușit cu adevărat o minune, așa că oamenii dau frâu liber entuziasmului. Sângele fierbinte își spune cuvântul, e o victorie a 100 de milioane de suflete din Maghreb, iar numele regiunii din nord-vestul Africii e scandat intens, foarte intens, să se audă până la Alger, Tripoli, Nouakchott sau Tunis. 

Și acum Franța, apăsarea istorică a unui protectorat militar

”Al Thumama” va rămâne un templu al fotbalului marocan, aici au bătut Belgia, Canada și Portugalia. Urmează semifinala cu Franța de pe iconicul ”Lusail”, un meci de fotbal în care încape o întreagă istorie comună, începând cu bulversantul protectorat militar al Parisului, care a dictat vreme de peste patru decenii (1912-1956) la porțile spre Mediterană, un meniu economic și militar apetisant. 

Dar pentru Regragui și armata lui de soldați ai gazonului nu mai e nimic de demonstrat la acest Mondial. De-acum încolo e doar distracție și ambiție, fără nicio apăsare, și poate exact asta ar putea cutremura lumea și mai mult, cu o neverosimilă prezență a Marocului în finală și un val de lacrimi de frustrare pe obrajii lui Mbappe, Giroud sau Lloris. Busquests și Cristiano au trăit deja momentul și nu le-a fost prea confortabil! 

Doar AȘA nu vei fi dat afara de la locul de muncă! Asta te scapă...

Anunț oficial de la PPC România. Cât vor plăti clienții acum pentru energia electrică