EXCLUSIV. Steaua a încercat să dea marea lovitură din iarnă. Dar a acceptat o ofertă din Liga a 4-a

Bădulescu Silvian / 12.01.2022, 07:51
EXCLUSIV. Steaua a încercat să dea marea lovitură din iarnă. Dar a acceptat o ofertă din Liga a 4-a

Prima emisiune de Playsport LIVE a anului 2022 l-a avut ca invitat pe Daniel Oprița, antrenorul celor de la CSA Steaua. Acesta a vorbit, în direct, despre jucătorii care și-au reziliat contractele cu „militarii”, dar și despre țintele clubului din Ghencea.

„Am renunțat deja la doi, mai urmează alți patru”

Daniel Oprița a vorbit despre situația jucătorilor de la echipă. Acesta s-a declarat dezamăgit de anumiți fotbaliști pentru că „le-am dat un program de respectat, dar unii nu s-au ținut”.

Acesta a precizat numele primilor doi jucători plecați din Ghencea, dar și a celor cu care urmează să discute conducerea clubului militar.

Am renunțat deja la doi. Este vorba de portarul Mario Enache și Gherghiceanu. Cu aceștia am renunțat, dar mai sunt patru de care vrem să ne despărțim. Am fost și sentimental cu unii jucători, cum ar fi Zaharia și Călințaru, care ne-au ajutat la promovarea în Liga a 2-a, am prelungit cu ei că era normal. Băjenaru, am spus, are 38 de ani, face 39, dar noi construim de viitor. Mai ales că nu promovăm, mai bine dăm șanse unor tineri, să vedem ce perspectivă au. Și Murariu este pe listă, au fost jucători importanți, ne-au ajutat de la liga a 4-a, dar au fost și răsplătiți. Toți am câștigat salarii bune, nu am stat degeaba” a spus Daniel Oprița pentru Playsport LIVE.

Totodată, Daniel Oprița a declarat că Adi Popa l-a sunat pe Raul Rusescu, în vederea unui transfer la CSA, dar acesta a refuzat și a preferat să plece în liga a 4-a din Italia.

Pe Rusescu l-am ofertat, dar nu a vrut să vină. I-am spus lui Adi Popa să îl sune, eram în autocar. Dar Rusescu i-a zis că nu vine, nu vrea la liga a doua”.

„Mai vrem transferuri”

Tehnicianul „militarilor” a menționat faptul că așteaptă întăriri la echipă, dar acest lucru depinde și de buget, dar și de jucătorii cărora le sunt reziliate contractele. În acest moment, CSA Steaua se află în discuții cu mai mulți fotbaliști, iar, unul dintre aceștia chiar a fost găsit de suporterii steliști, după detaliile date de antrenor la emisiune.

Mai vrem transferuri, avem deja discuții cu stranieri buni, un fundaș francez, de 22 ani, care joacă constant la nivel de liga a treia din Franța. Apoi doi croați, din primele ligi din Croația și Cipru. Dar trebuie să reziliem cu cei patru fotbaliști, că altfel va fi destul de greu”.

Nu în ultimul rând, acesta a precizat și salariile pe care le poate oferi CSA Steaua unui jucător.
Noi nu avem buget mare, chiar găsisem niște jucători foarte buni. Dar ne trebuie liberi de contract și la salariii de 2500 – 3000 de euro pe lună. Am găsit niște jucători excelenți, dar la 7000 salariu, nu ne putem atinge. Eu vreau atacant care să marcheze și multe goluri, să coste și puțin. Brandul ne ajută, dar e foarte greu.