Steaua București, în cădere liberă. „Militarii” au suferit a doua înfrângere consecutivă

Bădulescu Silvian 28.11.2021, 18:12
Steaua București, în cădere liberă. „Militarii” au suferit a doua înfrângere consecutivă

Clubul Sportiv al Armatei Steaua a cedat pentru a doua etapă consecutivă. În deplasarea de la Timișoara, gazdele s-au impus cu 2-1, după ce bucureștenii au condus cu 1-0.

Două înfrângeri la rând

„Militarii” au deschis scorul în minutul 29, prin reușita lui Rareș Enceanu. Aflată în zona play-off-ului, echipa din București viza obținerea celor trei puncte în fața unui adversar inconstant în acest sezon. Timișorenii se află de-abia pe poziția a 15-a, dar cu cele trei puncte câștigate azi, ei s-au îndepărtat de zona roșie a clasamentului.

Deși Steaua a deschis scorul și a controlat meciul, Poli Timișoara a întors soarta celor trei puncte în ultimele zece minute ale partidei. Octavian Ursu a egalat în minutul 82, prin cea de-a doua reușită personală din acest sezon. Ioan Mera a marcat primul gol din actuala stagiune și a asigurat victoria echipei în minutul 88.

Steaua pierde lupta pentru locurile fruntașe. FC Buzău, locul cinci, s-a distanțat la trei puncte, după victoria cu cei de la FC Brașov, în timp ce distanța față de locul patru este deja de șase puncte.

Trupa lui Oprița continuă seria nefastă

Steaua București a promovat în eșalonul secund din Liga a 3-a la sfârșitul stagiunii 2020-2021. După un baraj triumfător în fața celor de la CS Afumați, echipa Armatei a promovat. Aceștia, însă, nu pot să promoveze direct către Liga I în acest sezon, din cauza statutului echipei.

În ultimele șase partide, trupa lui Daniel Oprița nu a câștigat decât o singură partidă, în deplasarea de la Sibiu, contra celor de la Hermannstadt, prin golul marcat de Vasile Buhăescu.

Cu excepția acestei partide, Steaua a suferit trei înfrângeri. Petrolul Ploiești, Universitatea Cluj și Poli Timișoara au învins în meciurile jucate contra bucureștenilor. „Lupii galbeni” s-au impus prin dubla lui Sory Ibrahim Diarra, „studenții” din Cluj au câștigat prin golul lui Albert Hofman, în timp ce al treilea eșec a fost contra Timișoarei.

Semi-eșecurile echipei au venit în fața unor echipe cu pretenții de promovare la sfârșitul stagiunii 2021-2022. Proaspăt retrogradată din Liga I, dar și depunctată de către Federație, Astra Giurgiu a pus bețe în roate steliștilor. Bogdan Chipiriliu și Ionuț Zaharia au marcat golurile partidei încheiat 1-1. Mai apoi, Steaua București – Concordia Chiajna s-a încheiat tot cu egal, dar fără goluri.

Lidera ligii secunde este Petrolul Ploiești, cea care a suferit prima înfrângere după 12 victorii consecutive. Ploieștenii au acumulat 39 de puncte în 15 etape și au o distanță de cinci puncte față de ocupanta locului secund, FC Hermannstadt. Podiumul este completat de Universitatea Cluj.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622