Suflet în gât

Cătălin Mureșanu / 18.12.2021, 17:29
Suflet în gât

Mă gândeam să scriu de aroganța naturală a lui Kovacs. Sau de tupeul antrenat al lui Săpunaru. De galerii, mesaje, derby. Poate de Sorescu, dinamovistul rătăcit în bandă și sufocat în ineficiență, care, mai nou, își cerșește împlinirea profesională din harul mercantil al impresarilor. De Ianis Stoica. Și, din nou, de impresari.

În goana grupurilor „de lucru” (îmi displace această colectivizare digitală), colega Claudia Bălan mi-a dat o știre. „Bună dimineața! Un an de PlaySport. La mulți ani nouă! Felicitări tuturor”.

Și mai mai încurcă ceva. Aniversările. Mă pun în dificultate. N-am știut niciodată să-mi pun dorințe sau să zâmbesc în blitz, să urez. M-am încurcat, mereu, în obraji. Și pe cine ar interesa, „de fapt”, că un alt site de sport, care unora, în rutina informațională, de multe uneori agresivă, le-a intrat în reacție? Nu știu, deși, din câte am înțeles, cifrele ne spun că reacția există. Unici, accesări, afișări. Prefer urme de tuș și miros de celuloză. Și mai prefer ceva. Iureșul unei redacții, zarva, haosul, dezorganizarea organizării într-o noapte cu ediție, cu titluri din două cuvinte. De campionat mondial, european, etapă. O etapă de Divizia A, Liga 1, sărituri cu schiurile. O dimineață cu preluări la matineu. Orice! Sport să fie! Emoție.

„Bună dimineața! La mulți ani, felicitări tuturor!”.

Acest „tuturor”… mă roade de exact acum un an.

Acest „tuturor” de pe grupurile de WhatsApp sau Facebook care nu umple redacția mereu goală pe care o văd, în zilele de luni, marți și vineri, de la ora 18, atunci când urc la etajul trei, de acolo de unde se văd, în smogul orașului, turla Mitropoliei și Catedrala Mântuirii Neamului. Și multe scaune. Scaune și birouri încremenite.

„Bună dimineața! La mulți ani tuturor!”.

Mi-a fost teamă să răspund pe grup. Însă o s-o fac aici! Puțin încurcat și, în epoca vitezei, întârziat cu o zi. A doua zi după aniversare. Marius Mitran și Sorin Chiriac au fost paroliști și, cu siguranță, mult mai inspirați. Citiți-i, vă rog, aici —>

Mă bucur să vă revăd!

Pe Marius Mitran și Sorin Chiriac i-am întâlnit în urmă cu mai bine de 15 ani. Unul mi-a fost redactor-șef, celălalt coleg de baricadă în spuma afirmării profesionale. Ne leagă ediții, tuș, paginări, zâmbete și încruntări, șosele și raze târzii de nocturnă. Seri memorabile, meciuri de neuitat, mari dezamăgiri. Amenzi, prime, sfaturi şi reproşuri. Un bravo cât o mie de salarii. Cu actualul coleg de platou, chiar și unele episoade de sinceră mahmureală și miros de cantină. Și, din nou, ediții. Ne-am reîntâlnit, la final de 2020, când începeam să învățăm să trăim în noua noastră viață. La o masă cu măști, afișări, unici. Planuri. Grupuri pe WhatsApp și cascade de informații. Cu mai puțin breton și mai multe riduri. Dispăruse mirosul de tuș, însă aveam titluri lungi. Azi, când cu un simplu click, sufletul îți poate ajunge în gât.

Felicitări vouă! Mă bucur că vă cunosc!

În acest an i-am întâlnit și pe cei mai harnici oameni din această meserie. Da! Mereu grăbiți. Colegii mei, majoritatea iritabil de tineri, care lucrează în ture și perie (nefast termen!) orice informație. Da! Presa de azi e o uzină. O tarabă. Un non-stop de cartier. În fiecare zi, ei au dus greul celor 365 de zile. Cu fiecare articol, cu fiecare frază, propoziție, cuvânt. Pentru ei, fiecare minut dintr-o tură înseamnă o ediție. Și-i apreciez, le mulțumesc și-i respect. Lor le mulțumesc aici, nu pe grup!

Și vouă!

Și vouă vă mulțumesc! În primul rând, chiar dacă la acest final de revență. Sunteți cei mai importanți. Pentru că, pentu milioane de „pentru că”… ne urmăriți, ne citiți, ne semnalați și ne certați. De voi depinde dacă, lângă 1, peste alte mii de zile și ediții, o să punem un 0. De noi depinde să fim atenți, alerți, corecți. Vă mulțumesc pentru fiecare click! Din suflet!