Suma colosală pe care FC Barcelona o poate încasa în acest an! Este vorba despre 1.5 miliarde de euro

Olteanu Ștefan / 28.09.2021, 18:29

FC Barcelona poate încasa o sumă colosală în acest an și în acest mod ar reuși să scape de datorii. Este vorba despre 1.5 miliarde de euro, bani ce ar urma să fie împrumutați de un fond de investiții din Dubai. Totuși, pentru a pune mâna pe bani, catalanii trebuie să respecte și câteva clauze.

1.5 miliarde de euro pentru FC Barcelona: suma colosală pe care o poate încasa clubul în acest an

FC Barcelona poate încasa în acest an o sumă colosală. Nu mai puțin de 1.5 miliarde de euro este gata să ofere un fond de investiții din Dubai pentru a-i scăpa pe catalani de datoriile uriașe.
Potrivit jurnalistului Albert Lesan, care este citat de mai multe publicații internaționale, Barcelona a primit o ofertă oficială de la o societate din Dubai. Aceasta este gata vireze în conturile clubului de pe Camp Nou suma de 1.5 miliarde de euro, însă pune câteva condiții importante.

Barcelona va trebui să ramburseze întreaga sumă în decurs de 12 ani, cu posibilitatea de a amâna plata pe o perioadă de maxim doi ani. De asemenea, împrumutul este oferit și cu o dobândă. Totuși, potrivit sursei citate, dobânda este una extrem de mică.
Dacă Barcelona va bate palma cu societatea din Dubai ar putea să scape în totalitate de datoriile pe care le are.

Barcelona are în prezent datorii de 1.35 miliarde de euro

Din luna martie a acestui an, Juan Laporta este noul președinte al clubului FC Barcelona. El a preluat șefia de la Josep Maria Bartomeu, pe care l-a acuzat în repetate rânduri că a afundat clubul în datorii imense.
La mijlocul lunii august, Laporta a dezvăluit că Barcelona are datorii în valoare de 1.35 miliarde de euro. Mai mult, președintele clubului spunea că situația este una „foarte îngrijorătoare”.

Salariile noastre reprezintă 103% din veniturile totale ale clubului. Cu 20-25% mai mult decât la concurenții noștri. Primul lucru pe care a trebuit să îl facem când am ajuns a fost să cerem un împrumut de 80 de milioane de euro, pentru că altfel nu am fi putut să plătim salariile. Regimul anterior a fost plin de minciuni!

Am constatat, de asemenea, că trebuia să facem reparații urgente la stadion, pentru că altfel reprezenta un risc pentru fanii prezenți. De asemenea, am aflat că clubul primise deja 50% din banii pentru drepturile TV în avans. Politica salarială era, după cum o numesc experții, o piramidă inversă. Veteranii aveau contracte pe perioade lungi, iar tinerii pe perioade scurte. Nu au existat tăieri ale salariilor. Minciuni! Am constatat că s-au făcut plăți disproporționate către intermediari. Barcelona are o valoare netă negativă de 451 milioane de euro și datorii de 1.35 miliarde de euro. E o moștenire teribilă. Ceea ce s-a întâmplat este foarte îngrijorător”, spunea Laporta, potrivit Goal.

Cutremur pe Camp Nou! Jurgen Klopp, la Barcelona. Detalii șoc despre mutarea anului.